NASA scoate la licitație primul SELFIE făcut în spațiu
Imaginea a fost realizată în timpul misiunii spaţiale Gemini 12, în 1966. Astronautul Buzz Aldrin avea în sarcină testarea unei serii de echipamente considerate vitale în atmosferă, potrivit M6.fr. Aldrin a profitat de ocazie şi şi-a făcut o poză. Autoportretul său face parte dintr-o colecţie de 600 de imagini, cea mai mare parte dintre ele inedite, scoasă la licitaţie de Agenţia spaţială nord-americană.
O altă fotografie memorabilă este o imagine din 1969, anul în care Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună. NASA a descoperit această imagine foarte clară la două decenii după ce a fost realizată, înfăţişându-l pe Neil Armstrong în faţa unui modul. Fotograful a fost Buzz Aldrin. Fotografia fusese uitată într-o arhivă a NASA din Houston, Texas.
Licitaţia organizată de Bloomsbury Auctions, care va avea loc la Londra, pe 26 februarie, aduce la lumină mai multe fotografii realizate de astronauţi deveniţi artişti. În licitaţie vor fi vândute şi imagini precum una realizată de John Glenn, primul om care a dus o cameră foto în spaţiu, şi cea în care apare Alan Bean pe Lună, cu imaginea fotografului reflectându-se din vizorul căştii de astronaut, realizată pe 12 noiembrie 1969, în cadrul misiunii Apollo 12.
Preţurile estimate pentru aceste fotografii variază de la câteva sute de euro până la zeci de mii de euro