Noi standarde în servicii de consultanță în management
Obiectivul standardului este de a oferi o imagine de ansamblu asupra serviciilor de consultanță în management și de a îmbunătăți comunicarea client-consultant, conducând la dezvoltarea profesiei și la recunoașterea importanței industriei de consultanță.
SR EN 16114 este un standard care definește termeni și procese specifice consultanței. Astfel, în standard sunt incluse definiții ale celor mai relevanți termeni întâlniți în industria de consultanță și sunt descrise etapele procesului de consultanță: premise și inițiere, ofertarea specifică procesului de consultanță, execuția misiunilor de consultanță, încheierea misiunii de consultanță, dar și alte elemente specifice unei misiuni de consultanță ca de exemplu date de intrare, rezultate, documentații livrabile, riscuri, abordare și plan de lucru, etc – facilitând astfel stabilirea unui limbaj comun consultant- client.
De asemenea standardul conține linii directoare pentru comportament etic, valori specifice furnizorilor de servicii de consultanță în management și orientări privind responsabilitatea socială corporatistă.
Standardul SR EN 16114 nu conține și nu identifică obligații în sarcina organizațiilor client.
Beneficii
Organizațiile client pot promova SR EN 16114 în rândul furnizorilor de servicii de consultanță, dar și în rândul propriilor departamente implicate în derularea de proiecte de consultanță în scopul creșterii profesionalismului și eticii, a comunicării și colaborării între părți, a calității și impactului furnizate de procesul de consultanță în management.
Utilizând acest standard, firmele de consultanță își pot organiza mai bine activitatea de bază, procesele interne, procesele suport, activitatea de formare a consultanților – în direcția creșterii capacității de a presta servicii de consultanță în mod profesionist și etic.
„Vom derula o serie de acțiuni de promovare a SR EN 16114 în rândul firmelor de consultanță prezente pe piața românească și în rândul celorlalte organizații implicate în cumpărarea/derularea de proiecte de consultanță”, a declarat domnul Mihai Svasta (foto), fost preşedinte al AMCOR şi actual membru al board-ului FEACO, nominalizat de către ICMCI ambasadorul standardului pentru România.