Noul Cod al Insolventei trage la raspundere managerii
Astfel, daca decizia de relocare intr-un sediu nou, unde chiria este mai scumpa sau angajarea de salariati noi contribuie la instaurarea starii de insolventa a unui business, managerii acestuia pot raspunde in fata legii, conform unei analize asupra noului Cod al Insolventei realizata de Casa de Insolventa Ionescu si Sava.
Codul Insolventei, intrat in vigoare la sfarsitul lunii iunie, reglementeaza la articolul 169 (Legea 85/2014 – Codul Insolventei). Pentru angajarea raspunderii intr-o astfel de situatie fapta trebuie sa fie savarsita cu intentie si aceasta sa fi contribuit la starea de insolventa.
„Este inca devreme sa ne pronuntam asupra modului in care instantele de judecata vor aplica aceasta prevedere, respectiv daca vor aplica aceasta prevedere ad literam, sau vor lua in considerare spiritul legii – acela de a sanctiona doar comportamente incorecte. Avand in vedere insa practica extrem de diversa in privinta celorlalte cauze ce pot atrage raspunderea organelor de conducere, este de asteptat ca aceasta noua prevedere sa afecteze inca si mai mult predictibilitatea solutiilor date in procedura insolventei”,adauga reprezentantulCasei de Insolventa Ionescu si Sava.