Noul economist şef al BERD, un critic al lui Putin
Serghei Guriev, care predă în prezent la Sciences Po din Paris, va deveni primul cetăţean rus care deţine această funcţie. În vârstă de 44 de ani, el este un critic al preşedintelui Vladimir Putin. Potrivit presei internaționale are legături cu fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski şi liderul protestatar Alexei Navalni.
Guriev urmează să se alăture BERD vara viitoare. "Serghei Guriev va aduce o experienţă şi expertiză uriaşă, în calitate de economist şef şi în board-ul BERD. Cunoaşte în profunzime ţările în care operăm şi, ca economist şef, va juca un rol major în îndeplinirea misiunii noastre", a declarat preşedintele BERD, Suma Chakrabarti. În comunicatul BERD se mai arată că Guriev a colaborat îndeaproape cu BERD în ultimii ani şi a contribuit la rapoartele instituţiei financiare. A fost membru al comitetului de consilieri externi ai economistului şef al băncii.
În Rusia, Guriev a deţinut funcţia de rector al Noii Şcoli de Economie din Moscova. El a fost consilier al Guvernului condus de premierul Dmitri Medvedev. A plecat din Rusia în 2013, pentru a evita posibile persecuţii într-un caz penal legat de finanţarea institutului său economic din Moscova de către Hodorkovski, susțin surse citate de Bloomberg.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată de guvernele occidentale în 1991, pentru a ajuta fostele state comuniste în tranziţia către capitalism. Instituţia financiară a oprit anul trecut investiţiile în noi proiecte din Rusia, din cauza sancţiunilor impuse de UE Moscovei în urma conflictului din Ucraina.