O călătorie inițiatică în câteva ore de interviuri cu Suveranul Pontif
Este vorba despre un documentar despre papa Francisc, realizat de cineastul german Wim Wenders în colaborare cu Vaticanul, care a fost proiectat în cadrul Festivalului de film de la Cannes.
Potrivit Reuters (https://www.reuters.com/article/us-filmfestival-cannes-pope-francis/wenders-film-shows-emotional-giant-pope-francis-idUSKCN1IF2BQ) , prezentat ca o ''călătorie iniţiatică în universul Suveranului Pontif'', documentarul ''Pope Francis: A Man of His Word'', proiectat duminică şi luni în afara competiţiei, are în centru teme precum migraţia, ecologia sau familia.
Ideea filmului i-a fost propusă de Vatican regizorului Wim Wenders, realizatorul unor documentare precum ''Buena Vista Social Club'', ''Pina'' sau ''The Salt of the Earth''.
''Nu am visat niciodată că voi face un film despre papa şi nu credeam că ar fi posibil. Am fost uimit'', a povestit regizorul la Cannes.
''Ne-au dat mână liberă şi acces la arhivele lor şi nici nu a trebuit să insistăm pentru lucrul ăsta. A fost uimitor. Nu au existat interferenţe sau reclamaţii'', a adăugat cineastul în vârstă de 72 de ani, care a precizat că a filmat în total ''opt ore de interviuri'' cu papa. Cineastului i-a plăcut faptul că suveranul pontif, în vârstă de 81 de ani, ''depune eforturi pentru a le vorbi celor care sunt de altă religie sau care nu sunt religioşi şi nu încearcă să-i convertească'' şi că ''pune probleme care ne privesc ca şi fiinţe umane''.
''Am fost uimit de mintea sa deschisă şi de felul în care a abordat subiectul schimbărilor climatice'', a subliniat cineastul, câştigătorul unui premiu Palme d'or la Cannes în 1984 cu filmul ''Paris, Texas''. ''Nu credeam că un papă se poate implica atât de mult'', a adăugat regizorul.