O premieră bazată pe vocabularul facial uman
Suntem 7 miliarde de oameni, cu chipuri şi identitate. Iar populaţia planetei continuă să crescă, în medie, cu 2,6 oameni pe secundă, după cum precizează și The Economic Times.
“În viaţa de zi cu zi, suntem obişnuiţi să identificăm prieteni, colegi şi celebrităţi, precum şi mulţi alţi oameni. Însă nimeni nu a stabilit numărul de chipuri pe care oamenii le cunosc cu adevărat. Vreme îndelungată oamenii au trăit în grupuri mici, de aproximativ o sută de indivizi, un model care s-a schimbat în mod radical în ultimele secole” – astfel s-a exprimat profesorul Rob Jenkins, din cadrul Departamentului de psihologie al Universităţii York cu privire la rezultatele unui prim studiu studiu pe o temă interesantă. Studiul, realizat de către o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea britanică din York demonstrează faptul că abilităţile noastre de recunoaştere facială ne permit să distingem în fiecare zi mii de chipuri întâlnite în locuri aglomerate sau pe ecranele telefoanelor smartphone ori a televizoarelor.
Numărul de chipuri pe care oamenii le cunosc cu adevărat
Jenkins, care printre altele este și keynote speaker, workshop facilitator, leadership coach și consultant a mai subliniat, în cadrul unei declarații pentru AFP (agenție de presă citată printre altele și de The Independent) că, fie că este vorba despre membri ai familiei, prieteni, străini cu care se intersectează în mijloacele de transport sau de persoane publice văzute în materialele de presă, oamenii sunt capabili să recunoască, în medie, un număr impresionant de chipuri – 5.000. Pentru cercetători, această cifră – o premieră bazată pe ”vocabularul facial” uman – ar putea contribui la dezvoltarea software-ului de recunoaştere facială care este din ce în ce mai utilizat în aeroporturi şi în cadrul investigaţiilor criminale. ”Chipurile necunoscute sunt deseori identificate eronat. Feţele familiare sunt identificate într-o manieră foarte sigură, însă nu ştim exact cum”, a mai adăugat Jenkins.