O româncă a obținut cel mai mare punctaj la un examen ACCA susținut de mii de studenţi
Un student român sărbătoreşte obţinerea celei mai mari note la un examen susţinut de peste 20.000 de persoane la nivel global, dintre care au promovat mai puţin de jumătate. Alexandra Negruţ (Velianu), angajată a PwC România, s-a clasat pe primul loc la examenul de la nivelul avansat P3 – Analiza afacerilor – din sesiunea decembrie 2012, obţinând 91 de puncte.
“Toţi studenţii care au absolvit examenele merită multe laude, în special cei 7.200 care şi-au încheiat examenele finale şi care pot demonstra că au o gamă largă de aptitudini şi cunoştinţe complete privind lanţul financiar – pe scurt, că sunt profesionişti compleţi în domeniul financiar – aspecte pe care angajatorii le-au subliniat ca fiind necesare într-un mediu economic dificil. Este important să arătăm că o mare parte dintre studenţii care au absolvit examenele finale şi-au completat şi cerinţele de experienţă practică în timp ce studiau pentru examene şi suntem nerăbdători să îi acceptăm în curând ca membri ACCA. Sper că toţi studenţii pot să îşi completeze cu succes cerinţele de experienţă practică şi să continue devenind membri ACCA.
Deşi cele mai multe rezultate se înscriu în mediile istorice, vom examina cu atenţie ratele de promovabilitate pentru a vedea ce acţiuni putem întreprinde, în parteneriat cu furnizorii de cursuri, pentru a face îmbunătăţiri. De exemplu, a fost încurajator să constatăm că rezultatele pentru Examenul F7, Raportare financiară, au continuat să se îmbunătăţească ca urmare a unei investiţii în asistenţă suplimentară pentru studenţi şi formatori,” a spus Alan Hatfield, Director ACCA pentru învăţământ.