PayPoint, o alternativă tot mai populară în România
PayPoint este unul dintre principalii operatori de plăţi ce oferă servicii cu valoare adăugată la nivel internaţional. Compania este recunoscută pentru tehnologia avansată, pentru serviciile puse la dispoziţie consumatorilor şi pentru poziţia de lider în colectarea de plăţi efectuate prin intermediul reţelelor de terminale electronice amplasate în magazine de proximitate.
În magazinele partenere PayPoint puteţi efectua o gamă variată de operaţiuni, dintre sectoarele acoperite putând fi amintite: utilităţi, telecom, media, comerţ, transport, servicii financiare, comerţ electronic.
PayPoint a înregistrat pe plan local, în decursul anului fiscal trecut, un volum de 53,5 milioane de tranzacţii de plăţi ale facturilor, în creştere cu 36,8% comparativ cu anul precedent. Totodată, au fost raportate creşteri şi pe celelalte segmente de plăţi, de la cel al încărcării electronice a cartelelor telefonice preplătite, în contextul general al unei pieţe aflate în declin, şi până la segmente mai nou adăugate în portofoliul PayPoint, precum transferul de bani sau plata contravalorii rovinietei, se arată într-un comunicat al companiei.
"Pentru PayPoint, anul financiar 2014-2015 a însemnat creştere şi diversificare. Am optimizat prezenţa în ţară, făcând eforturi de a fi oriunde consumatorii au nevoie de noi, indiferent că este vorba despre oraşe mari sau sate izolate fără alternative de plată; în acest context, am dezvoltat reţeaua adăugând în portofoliu magazine mici, de proximitate, însă am semnat acorduri de colaborare şi cu unele dintre principalele lanţuri de hipermarket-uri din România. Totodată, am anunţat lansarea a zeci de furnizori-parteneri din domenii diverse, cu acoperire naţională sau regională, pentru a oferi soluţii de plată care să răspundă unei game şi mai variate de nevoi", a declarat Mugur Dogariu, director general al PayPoint România.
PayPoint a semnat în perioada analizată contracte cu douăzeci şi şase de noi furnizori parteneri, consolidându-şi prezenţa în domeniile în care deja opera, dar a intrat şi pe noi segmente de afaceri, cum ar fi cel al transporturilor sau al serviciilor de securitate. Totodată, PayPoint şi-a mărit reţeaua cu 880 magazine partenere, care a ajuns la sfârşitul lunii martie la 9.234 puncte de plată la nivel naţional.