Performanța angajaților se măsoară în libertatea pe care le-o oferi
Ce motivează cu adevărat performanța la nivel înalt?
A fost întrebarea la care aproape 500 de manageri români de top și specialiști în resurse umane au primit răspuns de la Daniel Pink, unul dintre primii 15 gânditori de business ai lumii, și de la Marcel Cobuz, cel care a reușit cea mai mare fuziune dintre două companii, ambii prezenți la cea de a 11-a Conferință Națională HR Club.
"Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poate face un manager este să vorbească cu angajații lui despre motivul care îi determină să facă anumite lucruri și, la nevoie, să le explice cum trebuie să procedeze. Ceea ce nu înseamnă mai multe ședințe. Eu sunt adeptul ședințelor în picioare, se vorbește mai mult și sunt mai scurte", a declarat Daniel Pink.
La nivel mondial, topul implicării este condus de angajații americani și canadieni, cu 29%, urmați de australieni și neozeelandezi, cu 24% (vezi studiu). Procentul de 11% din Europa de Est a fost explicat de Daniel Pink, prezent pentru prima data în România, ca rezultatul unei încercări a managerilor de a implica angajații doar prin control: Nu este o soluție. Trebuie să trecem de la control la o autonomie a oamenilor. Inițiativa este a managerilor. Nu contează cât de mult te străduiești să conduci oamenii, ci cum îi implici.
O motivație eficientă este un proces continuu, care necesită timp, energie și voință pentru ca factorii motivaționali să fie aleși corect. Cu o experiență în management de peste 15 ani, Marcel Cobuz, în prezent CEO Lafarge Maroc, crede că un manager care nu petrece cel puțin 50% din timp în gestiunea oamenilor și în proximitatea lor nu își face treaba: Sunt mulți factori care pot să creeze proximitate, printre care împărțirea sarcinilor, o libertate a angajaților de a veni cu idei noi și cultura feedback-ului. Nu trebuie să aștepți evaluările trimestriale sau semestriale, ci e nevoie de un feedback constant.
Locul banilor în ecuația motivației
Banii au rolul lor și au funcționat timp de două secole ca un factor motivațional determinant. Totuși, în ultimii 40 de ani, situația s-a schimbat. Cu sarcini tot mai complexe, un angajat se lasă mai degrabă influențat de un stimulent intrinsec, decât de unul exterior, de tipul salariului sau al primei. Este și crezul lui Edmond Niculușcă, tânărul recunoscut pentru proiectele dedicate salvării și conservării patrimoniului Bucureștiului: Am început în 2010 proiectul “Cu bastonul prin București”, care a ajuns la a șasea ediție, și care a adunat, el desfășurându-se șase săptămâni pe an, peste 20 de mii de bucureșteni, fără să numărăm turiștii străini și pe cei veniți din restul țării. Am fost întrebat cât costă acest proiect. Nu a costat nimic. A costat doar timpul nostru.
Totuși, ponderea banilor în ecuația motivării nu poate fi neglijată, mai ales atunci când sunt prea puțini. Pentru performanță este nevoie de un salariu echitabil, care să răsplătească munca depusă de angajat. Fără o astfel de bază, motivația riscă să devină o teorie. Este experiența lui Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică și Energie Nucleară și liderul proiectului ELI-NP, menit să construiască la Măgurele cel mai mare laser din lume.
"Primul lucru a fost să convingem Guvernul României că nu putem avea cei mai buni oameni din lume dacă salariile sunt la nivelul României. Un cercetător alege un centru mare, dar trebuie să aibă cu ce să plătească chiria. Mi-a luat 10 luni să ne lase să dăm salarii, din acel moment am început să facem un fel de prezentare a proiectului", a declarat Nicolae Zamfir.
Motivația vine din interior
Deși lipsit deseori de suport financiar, Dragoș Lumpan a avut un vis: să ducă povestea ciobanilor români dincolo de granițe. Dorința l-a făcut să meargă mai departe, iar expoziția fotografică “Ultima transhumanță” să prindă până la urmă contur. Despre proiect, Dragoș spune că a avut un sus jos permanent. A fost ba sus, ba jos, a avut transhumanța lui, și în timpul acesta am trecut prin tot felul de lucruri.
Tot în interior și-a găsit și Eduard Novak forța de a continua atunci când un accident de mașină l-a lăsat cu un handicap locomotor pe viață. Deși a fost obligat să renunțe la patinaj viteză, și-a urmat visul de a deveni campion olimpic. S-a reprofilat pe ciclism și a reușit. Niciodată nu mi-a fost frică de provocări. Am atins tot ce mi-am dorit în viață. Tot timpul am spus: nu mă las, a spus Eduard Novak.
HR Drive, cea de a 11-a Conferință Națională HR Club a avut loc pe 14 octombrie, la Hotel Marriott din București. Pe lângă sesiunile conferinței, participanții au avut acces la o zonă expozițională dedicată furnizorilor de servicii din piață, unde au primit suport în dezvoltarea de programe de resurse umane de succes.