Peste 9.400 de locuri de muncă vacante în următoarea săptămână
Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) au fost înregistrate 9.432 locuri de muncă, în data de 08 august 2013.
Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă sunt Cluj, cu 844 de locuri, urmat de Bucureşti, cu 777, Iaşi, cu 618, Timiş, cu 612, Braşov, cu 435, ş.a. Printre judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă vacante se numără Bacăul, cu 15 locuri, Caraş-Severin, cu 14 şi Mehedinţi, cu 8 locuri de muncă vacante.
Ai studii superioare? Sunt 864 de locuri de muncă la nivel naţional, şi anume:
- 129 analist servicii client
- 95 programator
- 46 inginer mecanic
- 26 inginer de sistem software
- 20 inginer de sistem în informatică
- 17 consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală
- 13 administrator de reţea de calculatoare
- 12 inginer producţie
- 11 inginer electronist transporturi, telecomunicaţii
- 11 proiectant inginer mecanic
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 8.568 locuri de muncă, dintre care:
- 735 confecţioner-asamblor articole din textile
- 677 muncitor necalificat în industria confecţiilor
- 467 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor
- 462 operator confecţioner industrial imbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice
- 212 şofer autocamion/maşină de mare tonaj
- 197 agent de vânzări
- 191 agent de securitate
- 183 lucrător comercial
- 177 manipulant mărfuri
- 173 muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide