Politicienii, incompatibili la conducerea unităţilor medicale?
Potrivit actului normativ, condițiile de exercitare a activităților de manager vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătății și prin contractul de management. Prin această ordonanță de urgență se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa funcţia de manager de spital și din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite. Până în prezent, exista obligaţia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar. „Pentru a asigura o conducere cât mai profesionistă a spitalelor, au fost extinse și incompatibilitățile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil şi, în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri). Astfel, aceste funcții devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale” se arată în comunicatul transmis de Guvern.
În plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanțare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. Vor fi organizate concursuri și pentru șefii de secții.
De asemenea, este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor. Astfel, este interzisă deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager.