Povestea tânărului care vindea maşini BMW înaintea crizei şi care astăzi coordonează cel mai ambiţios proiect imobiliar din Timişoara
Tânărul manager s-a alăturat proiectului Vox Technology Park chiar la demararea planurilor de investiţii, asta după ce în ultimii ani s-a ocupat de dezvoltarea lanţului de vânzări a celui mai mare distribuitor auto BMW din Timişoara.
Vlad s-a născut în 1980, în Reşiţa, şi a jucat fotbal la juniori, fiind primul contact cu un domeniu care avea să îi contureze foarte mult caracterul. “A fost o şcoală extraordinară, în care am învăţat ce înseamnă spiritul de echipa şi cum trebuie să lupt pentru a obţine şi mai mult. Am fost educat într-un spirit competitiv, dar constructiv şi asta a cântărit enorm în ceea ce am reuşit să ating pe parcurs”, povesteşte Vlad Vela.
După terminarea liceului, Vlad a plecat în Timişoara pentru studiile universitare, la finalul cărora a ajuns să lucreze că agent de vânzări pentru Volkswagen. Nu a durat, însă, foarte mult.
Află întreaga poveste de pe Wall-Street.ro.