Premierul României: Nu desfiinţează nimeni Pilonul II de pensii, nu îl asasinează nimeni… dar va fi opţional
"Ca să vă spun în premieră, cred că soluţia spre care ne ducem este să anunţăm populaţia, în funcţie de nivelul de salarizare, unde e mai bine să îşi pună banii. La pilonul I, la pilonul II… Toţi la pilonul I… Nu desfiinţează nimeni pilonul II, nu îl asasinează nimeni, nu îl chinuie, nu îl schingium, dar va fi opţional. Românul va avea un tablou în faţă. Eu cu contribuţia mea atât obţin pe punctul de pensie, dincolo atât obţin ca randament”, a declarat Mihai Tudose, la Digi24.
Premierul susţinea săptămâna trecută că se va face o analiză pe Pilonul II de pensii.
Mihai Tudose a spus atunci că nu va exista naţionalizare „sub nicio formă”, aşa cum se vehicula iniţial.
Apoi, potrivit unor surse citate de News.ro, planurile Guvernului erau de a diminua de la 5,1% la 2,5% contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II).
Măsura ar fi afectat dramatic dinamica sumelor acumulate în cele aproape 7 milioane de conturi individuale ale participanţilor la acest sistem.
Citeşte AICI mai multe despre acest subiect.