Președintele Klaus Iohannis va participa la Reuniunea informală a Consiliului European pe teme digitale
Președintele României va participa, în Estonia, la Reuniunea informală a Consiliului European pe teme digitale.
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a anunțat, miercuri, principalele teme de discuție aflate pe agenda summitului de la Tallinn.
"În cadrul acestui summit vor fi discutate inițiativele de inovare digitală, care ar permite UE să facă față evoluțiilor digitale și să devină un lider la nivel global în domeniul digital, în următorii ani. Cele două teme majore: viitorul guvernării și securitatea, viitorul economiei și societății. În cadrul acestori discuții, președintele României va aborda următoarele teme: importanța implementării Strategiei Digitale pentru piața internă a UE, nevoia asigurării unei securități cibernetice adecvate și necesitatea pregătirii cetățenilor UE", a declarat Mădălina Dobrovolschi.