Primul eveniment PUMA Social Store
Evenimentul își propune să pună în context povestea spaţiului, al cărui design reinterpretează motivele tradiţionale româneşti într-un loc aflat în centrul Bucureştiului şi în acelaşi timp, la intrarea în cartierul Rahova, o zonă aflată la intersecţia unor influenţe culturale contradictorii.
Tema primului eveniment este așadar Bucharest Skyline, așa cum îl vezi tu. Artiștii profesioniști și cei amatori sunt invitați să se joace cu ilustrații, cu litere, cu comics sau cu orice alt fel de desene pe un canvas neconvențional: plasele de pânză PUMA Tote Bag Natural, transformate pentru o seară în suportul ideilor artiștilor. Sacoșa de pânză este făcută în Kenya, din bumbac 100% organic, iar participanții vor putea desena linia orizontului bucureștean fie 100% cu ideile lor, fie inspirându-se din stencil-urile create de artiștii invitați.
Publicul care li se va alătura va putea participa la experiența desenului pe pânză fără nevoia unei experiențe prealabile în domeniu, găsind la fața locului atât uneltele, cât și ajutorul pentru a putea desena.
Conceptul designului interior se bazează pe reinterpretarea motivului tradiţional românesc. Pânza vine să sugereze spaţiul, gridul devine structură, ochiul devine pixel, iar pixelul e cubul, prezent la tot pasul în magazin.