Problemele antreprenorilor români, din perspectivă americană
Dale Richards apreciază că cele mai mari probleme pe care le au antreprenorii români sunt deficitul de resurse umane specializate, lipsa unui brand puternic care să ofere notorietate şi o garanţie a calităţii, lipsa unui management echilibrat al cash flow-ului şi a unor parteneri strategici, precum şi accesul limitat la soluţiile de finanţare şi consultanţă pe care le au marile companii atât la nivel de grup, cât şi la nivel local.
"În aceste condiţii reale de piaţă, «reţeta» pe care o propune în general consultantul financiar este mai degrabă una de tăiere a cheltuielilor, conform abordării europene de criză. Eu le explic şi le arăt antreprenorilor, cu exemple, de ce nu e recomandat să conduci o afacere cu instrumente vechi. Aici apare diferenţa dintre performanţă şi eşec. Zilele sistemului de conducere autocratic au apus, iar companiile cele mai performante utilizează cu totul alte abordări", a declarat marţi, Dale S. Richards, consultant de business şi speaker acreditat de către Vistage International, citat de Mediafax.
El a arătat că, la momentul actual, la nivel global, mediul de business este stresat din punct de vedere financiar în contextul tensiunilor de pe pieţele internaţionale, astfel că oamenii de business ar trebui să-şi conducă afacerile mult mai eficient, să aibă o productivitate mai mare şi să controleze toate fluxurile cu atenţie, având în vedere că accesul la finanţare ar putea fi îngreunat.
„Companiile trebuie să-şi înţeleagă mai bine competitorii, să construiască o relaţie solidă cu clienţii şi să realizeze vânzări cu valoare adăugată, aceşti factori reprezintă cheia succesului în afaceri", a punctat Richards într-o videoconferinţă.
El spune că antreprenorii din România şi angajaţii lor se feresc să-şi asume riscuri, astfel că este inhibată creativitatea.