Procrastinezi, deci exiști!

Aceasta este explicaţia pentru care ne asezăm la birou pentru a începe o lucrare importantă, ca la scurt timp să ne întrerupem, doar pentru “o scurtă pauză“- ne facem o cafea, dăm curs unei idei de moment, ca de exemplu căutarea unui filmuleţ pe youtube, sau poate să dam doar un telefon “scurt”. Începem ziua având în minte o listă de “to-do”-uri importante de abordat şi totuşi alegem mai întâi să facem curat pe desktop sau să frunzărim profilele de facebook ale prietenilor.

Atunci când amânăm, nu este vorba despre nivelul de ambiţie sau puterea de a termina lucrurile, ci de instinctul primar de a alege cu precădere plăcerile de moment faţa de ceea ce percepem ca fiind greu, neplăcut, copleşitor sau necunoscut pentru noi. În articolul său din 1986 “At last my research article on Procrastination”, Lay Carry crede că procrastinarea este independentă de nevoia pentru obţinerea de rezultate sau nivelul de încredere în propria persoană. Carry spune că poţi amâna lucruri si dacă eşti total încrezator în propriile forţe şi iţi place să obţi rezultatele pe care ţi le-ai propus.

David McRaney, în capitolul dedicat procrastinarii din cartea sa “You are not that smart”, crede că este o eroare să cataloghezi oamenii care amână, drept fiind leneşi. El argumentează că realitatea este de fapt alta: amânam să facem lucruri datorită slăbiciunii de a ceda implusului de moment şi de a ne gândi la felul în care gândim. McRaney vede procrastinarea ca pe o problemă pe care o avem cu toţii şi că de fapt, nu estimarea deficitară a timpului sau proasta planificare sunt cauzele amânării, ci lipsa de tactică pentru felul în care întelegem funcţionarea creierului uman.

De aceeaşi părere este şi Joseph Ferrari, doctor în psihologie, când a răspuns întrebarilor lui Hara Estroff autor al articolului “Procrastination: Ten Things To Know” din revista “Psychology today”. Ferrari afirmă: ”Să spui cuiva care este un procrastinator cronic, că are nevoie de instrumente de planificare săptamânală este ca şi cum ai spune unui depresiv să se înveselească”.

În şedinţele de coaching, mulţi coachi atacă frontal problema procrastinării ca şi cauza principală a problemelor legate de lipsa de timp. Prioritizarea deficitară şi întârzierea unor activităţi care se acumulează conduc la lucruri făcute în grabă, creând stres, senzaţia de sufocare şi dezechilibre între viaţa personală şi cea profesională. Ca şi coachi, înainte de a susţine clientul în repararea acestor efecte nocive, cred totuşi că este important să fie inţelese cauzele pentru care clienţii procrastinează, şi să-i facem conştienţi de aceste aspecte.

De-a lungul evoluţiei umane creierul s-a dezvoltat favorizând recompensele şi resursele de moment faţă de cele dintr-un viitor îndepărtat. Acesta este motivul pentru care, puşi în faţa alegerii dintre o bancnotă de 50 $ acum şi 100$ peste un an, vom alege bancnota de 50 $ acum. Până la urmă cine ştie ce se va întâmpla peste 50 de ani, nu? Dacă insă i se face ofertă de a primi 50$ peste cinci ani sau 100 $ în şase ani, aceeaşi persoană care a ales 50 de $ acum, va alege 100 de $ peste şase ani. Logica de a alege suma de bani mai mare ar trebui folosită indiferent de perioada de timp, însa creierul nostru o aplică doar în cazul perioadei lungi de timp iar pentru momentul prezent, logica aceasta pierde în faţa recompensei imediate.

Se pare că “eu din prezent” proiectează în mod exagerat de optimist asupra unui “eu din viitor”, toate acele activiţăti şi experienţe pe care nu vrea să le experimenteze în momentul prezent. Acesta este motivul pentru care “eu”-ului din viitor îi este încredintat să adopte noua rezoluţie de sfarşit de an de a merge la dentist odată la trei luni, să se hrănească cu salate şi crudităti seara în locul cartofilor prăjiţi, să ajungă la serviciu până la ora 9 dimineaţa sau să trimită la timp rapoarte săptamânale. McRaney, ne atrage însă atenţia că nu ar trebui să avem încredere în acel “eu optimist din viitor”. Acel “eu din viitor” va deveni la un moment dat “eu din prezent”, cel care va ceda în faţa tentaţiilor de moment.

Odată ce recunoaştem faptul că amânăm şi întelegem felul în care funcţionează creierul uman dând prioritate plăcerilor de moment faţă de activitaţile neplăcute sau cele grele, care ne copleşesc, putem începe să construim o strategie pentru a combate procrastinarea.

Într-una din şedinţele de coaching cu unul dintre clienţii mei, am tratat problema procrastinarii. Revelator pentru client, au fost rezultatele unui exerciţiu de predicţie pe care i l-am propus să-l facă de-a lungul unei săptamani. Clientul trebuia să facă o predicţie cu o zi inainte, pentru ce ar putea amâna, acumulând puncte astfel: 1 dacă predicţia amânării se dovedea să fie adevărată sau -1 dacă îşi îndeplinea activitatea propusă. Scopul acestui exerciţiu a fost acela de a-l face conştient de motivele pentru care ar fi putut amâna ceea ce îşi propunea să facă cu o zi înainte, cu alte cuvinte, să fie pregătit î n avans pentru situaţiile în care va fi tentat să amâne.

Iată câtiva paşi pentru a te asigura că vei duce la bun sfârşit sarcinile pe care ţi le-ai propus şi pe care le amâni:

• Conştientizează când amâni şi încearcă să înţelegi motivul pentru care amâni. Poate că ai ceva neplăcut de făcut sau poate că nu ştii cum să procedezi şi de unde să începi.
• În cazul în care ai de făcut ceva plictisitor sau neplăcut, găseşte ce anume te poate motiva să termini acea activitate. Sau, oferă-ţi recompense odată ce finalizezi. Dacă nici una dintre aceste abordări nu funcţionează, investighează ce consecinţe negative pot avea loc dacă nu termini ce ai de făcut.
• Dacă esti copleşit şi nu ştii de unde sa începi, împarte şi prioritizează ceea ce ai de făcut în bucaţi mai mici, pe care să le poţi gestiona (pot fi atât de mici, cum ar fi de exemplu, să cauţi zece minute o informaţie pe internet sau să dai un telefon). Setează un termen limită pentru micile activităţi pe care îti propui să le faci. Orice reuşită, oricât de mica, te va face să simţi bucuria avansării spre finalizare şi a faptului ca nu eşti sub controlul stărilor şi a preferinţelor de moment.
• Oferă-ţi recompense pentru fiecare reuşită!
• Implică şi alţi oameni în ceea ce ai de făcut. Poţi să-i rogi, de exemplu, să te intrebe la final de săptâmană cum ai progresat şi ce anume ai făcut din ce ţi-ai propus.
• Înregistrează-ţi progresul pe care îl faci atunci când nu amâni, acesta fiind unul dintre cele mai bune moduri de a menţine un nivel pozitiv de implicare în tot ceea ce faci si de renunţa să mai amâni ceea ce este important pentru tine.

Nu uita că suntem fiinţe ale obişnuinţei. Tot ceea ce facem sau nu facem azi determină într-o oarecare măsura comportamentul nostru de mâine. În viata de zi cu zi puţine lucruri sunt atât de generatoare de stres aşa cum sunt cele pe care le amânăm în speranţa unei zile “de mâine”, mai bune. Tot procesul mental atunci când amâni ceea ce iţi propui să faci, explicaţiile de dupa, scuzele si remuşcările consumă energie. De ce nu ai folosi această energie ca să faci ceea ce ţi-ai propus?

Alina Buzatu este Professional Coach si leader al grupului lunar de coaching Noble Manhattan din Bucuresti. A terminat facultatea de Cibernetica si are experienta a cinci ani in domeniul consultantei IT. A renuntat la statul de angajat in octombrie 2011, pentru a se dedica pasiunii pentru coaching. In prezent, lucreza cu persoanele si grupuri de persoane orientate spre actiune si obtinerea de rezultate, care sunt dispuse sa faca schimbarile dorite in viata lor si sa iasa din zona de confort, prin coaching.