Programe educationale oferite de IBM
Asa cum declara Maria Luiza Jipescu, Corporate Citizenship & Corporate Affairs Manager la IBM, compania implementeaza aceste programe „pentru a micsora decalajul intre competentele dobandite de tineri in procesul educational si cerintele de pe piata muncii.”
Astfel, unul dintre programele implementate este KidSmart, un software inovativ pentru initierea prescolarilor in stiinta si matematica si imbunatatirea cunostintelor de limba engleza. De asemenea, compania pune la dispozitia cadrelor didactice resurse educationale online si resurse de calcul cognitive care sa imbunatateasca eficacitatea si nivelul de pregatire a acestora prin programul Teachers TryScience si IBM Watson.
Watson Analytics este un serviciu cognitiv bazat pe limbaj natural care poate furniza acces instant la instrumente puternice de analiza predictiva si afisare vizuala pentru companii. Cu ajutorul acestuia, utilizatorii pot sa acceseze instant simulari de business personalizate, specifice pozitiei lor in cadrul companiei. De asemenea, programul include si capabilitati de procesare a limbajului natural astfel incat utilizatorii sa adreseze intrebari la care sa primeasca raspunsuri in termeni familiari domeniului lor de activitate, raspunsuri care pot fi interpretate, intelese si cu care pot interactiona.
IBM sustine si programul Initiativa Academica. Prin acesta, compania colaboreaza cu universitatile pentru a sprijini insusirea de catre studenti a cunostintelor in domeniul Tehnologiei Informatiei. Acestea sunt necesare satisfacerii cerintelor crescande ale pietei fortei de munca si crearii noii generatii de specialisti IT pentru joburile de maine. Asa cum ne spune si Theodor Borangiu, coordonatorul proiectului Initiativa Academica si al relatiilor universitare cu IBM, unul din proiectele din cadrul acestui program este „Suport pentru afaceri”ce se desfasoara in cadrul Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Electronica de la Academia de Studii Economice.