Protest împotriva discriminării femeilor în compania Vodafone
„Vodafone SA nu respectă legea română care spune că femeile care nasc copii au dreptul la doi ani de concediu şi le impune ca după trei luni să se întoarcă la muncă”, ne-a spus Corneliu Riegler, organizatorul protestului.
„Cei care nu respectă cutuma asta sunt daţi afară. Se găsesc tot felul de pretexte, cum că ar fi incompetente, şi sunt date afară”, a declarat Riegler. Protestul din faţa reprezentanţei Vodafone de lângă cinematograful Scala a fost autorizat pentru maxim 10 persoane. Corneliu Riegler a precizat că acesta a fost primul protest şi că vor mai urma şi altele, unul dintre ele la sediul Vodafone din piaţa Charles de Gaulle.
La protest au participat atât femei, cât şi bărbaţi, însă Riegler nu a putut preciza dacă protestatari sunt sau au fost angajaţi ai companiei.
„Vă daţi seama că dacă ar fi angajaţi ai companiei, ar fi daţi afară destul de repede”, a spus acesta.
Un angajat-femeie, care doreşte să îşi păstreze anonimatul, susţine totuși că protestatarii de azi dimineaţă sunt rudele angajatelor Vodafone.
Contactaţi telefonic, oficialii companiei a declarat că „Vodafone respectă întru totul legislaţia locală în ceea ce priveşte dreptul la concediul de maternitate al angajaţilor săi. Este exclusiv alegerea angajatului să beneficieze de întreaga perioadă legală sau să revină înainte de încheierea acesteia. 55% dintre angajaţii nostri sunt femei, iar preocuparea noastră este să încurajăm atât dezvoltarea unei cariere, cât şi viaţa de familie. Prin politica de companie, oferim numeroase beneficii angajaţilor şi familiilor lor, constând în asigurari private de viaţă şi de dizabilităţi, servicii medicale şi stomatologice gratuite, valabile inclusiv pentru perioada concediului de maternitate.”