Q&A: Nu doar să ajungi la vârf contează, ci și cum îți gestionezi călătoria!
”Competiția cu alții poate ne face mai rapizi. Competiția cu noi înșine este cea care ne poate face mai buni”
Timp de mulți ani, a fost prinsă în capcana muncii excesive, ignorându-și nevoile personale în favoarea responsabilităților profesionale și familiale. Muncea câte 12 ore pe zi, crezând că rezervele sale sunt inepuizabile. Rezultatul a fost un burnout sever, dar din care a învățat lecții de neprețuit.
Astăzi, după ce a atins nivelul cronic de epuizare și și-a dedicat cinci ani terapiilor și programelor pentru starea de bine, este foarte atentă la semnele de stres și oboseală. ”Înțelepciunea” aceasta are însă în spate și alte experiențe dure. Provocări imense, care au împins-o la extrem, dar care au transformat-o profund și definitiv.
Cum îți vezi viața, profesia și lumea după ce de trei ori ai ales să-ți depășești limitele, căutând pacea, echilibrul și înțelepciunea pe cele mai înalte vârfuri montane ale lumii (Himalaya, Kilimanjaro și Elbrus, considerat cel mai înalt vârf din Europa), ne povestește Simona Nicolaescu în secțiunea Q&A.
Citește și prima parte a discuției noastre:
Ritualuri benefice pentru o reîmprospătare completă: fizică, emoțională, mentală și spirituală
Vă reamintesc că Simona Nicolaescu, psiholog format în psihoterapie ericksoniană, analiză tranzacțională și coaching, fondatoarea companiei Dynamic Human Resources și a fundației EFEY. Promotor al vieţii echilibrate în România, în 2013, Simona a fost desemnată “Antreprenorul anului” în cadrul Galei Premiilor de Excelență HR Club.
***
Ești cunoscută drept promotor al echilibrului între viața personală și profesională. Însă, înțelepciunea noastră populară spune că ”cizmarul umblă cu pantofii rupți” sau că ”doctorul se tratează cel mai târziu”. Așadar, sunt curioasă, tu, personal, reușești să menții acest echilibru în viața ta de zi cu zi?
Întrebarea ta este extrem de pertinentă și te asigur că, având în vedere propria mea experiență de viață, echilibrul dintre viața personală și cea profesională este ceva ce mă străduiesc să mențin zilnic.
Nu sunt o supereroină, dar m-am educat să recunosc semnele stresului și să acționez pentru a-l gestiona. Accept că am limite și că este esențial să cer ajutor atunci când am nevoie. Echilibrul între viața personală și profesională este un proces continuu de adaptare și învățare, dar este absolut necesar pentru a trăi o viață sănătoasă și fericită.
Îmi amintesc mereu că fiecare zi este un dar perfect de Acolo de Sus și încerc să profit de fiecare moment. Această conștientizare mă ajută să apreciez viața și să îmi păstrez echilibrul între muncă și viața personală. În final, este vorba despre a trăi conștient, a fi recunoscător și a prețui fiecare clipă petrecută alături de cei dragi.
Spui că îți plac poveștile trăite, curiozitatea de a descoperi un loc și mișcarea în natură. Știu că ai ”trăit” trei ”povești” impresionante, trei experiențe incredibile, dar care te-au forțat să-ți depășești limitele pe cele mai înalte vârfuri ale lumii: Himalaya, Kilimanjaro și Elbrus. De ce ai ales să te îmbarci în aceste expediții provocatoare?
Ani de zile m-am chinuit cu tot felul de programe la sală ca să mă mențin în formă. Nu este vorba despre a slăbi, pentru că întotdeauna am avut o greutate ideală. Este vorba despre a obține acea vitalitate pentru a-mi îndeplini obiectivele personale și de business. Știm cu toții că un somn foarte bun, alimentația și mișcarea te ajută să ai mai multă energie. Liderii noștri aleargă pe la maratoane, triatloane, se antrenează prin săli și fac tot felul de sporturi.
Eu nu suportam să merg la sală, simțeam că mă chinui să fac ceva ca să reduc stresul inerent, până când am descoperit o formă minunată de a face mișcare, combinând plăcerea de a călători în natură cu socializarea și, bineînțeles, cu a mă păstra în formă: drumețiile montane și ascensiunile la altitudine.
În decembrie 2016, am acceptat provocarea de a merge într-o expediţie în Himalaya, până la 5400m altitudine, respectiv Everest Base Camp. Nu aveam niciun fel de pregătire pentru a duce la bun sfârşit această expediție. Singurele mele legături cu muntele erau iarna când schiam și obișnuiam să fac drumeţii maxim o dată pe an. Nu credeam că această experiență va fi una din cele mai puternice lecții de viață pe care puteam să o primesc. Am experimentat toate stările posibile: insomnie, vomă, dureri de cap, amețeli și, tocmai pe acest fond, am descoperit câtă putere interioară și fizică am, că pot duce până la capăt tot ceea ce părea imposibil la o primă vedere.
În prezent, energizantele mele au devenit ascensiunile la altitudine. Este ceva special în momentul acela de pe munte, în care mișcările mele devin atât de lente încât nu mă recunosc, pentru că în viața de zi cu zi mă agit să obțin ceea ce îmi doresc. Acolo sus este ca și când absolut totul în jurul meu se schimbă, de la confortul patului de acasă, căldura căminului, oxigen cât vreau. Și pe acest fond mă schimb și eu. Îmi place această adaptare naturală a mea, a minții mele, a corpului meu, o adaptare continuă la contexte improprii. Pentru ca în final să reușesc să ajung acolo unde îmi propun, acolo SUS.
Am descoperit că în lumea businessului mai sunt și alți lideri care au simțit efectele muntelui, efectele aerului rarefiat și care vorbesc deschis despre cum îi ajută pe ei ascensiunile montane. Muntele mă învață că cea mai importantă competiție este cea cu tine însuți. Nu pot să concurez cu muntele! Pot doar să îl respect și prin fiecare respirație acolo sus să-mi depășesc limitele. Să fiu mai bună ca ieri. Competiția cu alții poate ne face mai rapizi. Competiția cu noi înșine este cea care ne poate face mai buni. Muntele îmi mai arată ceva: Integritatea. Nu pot folosi scurtături ca să ajung în vârf fără să plătesc un preţ. În business și în viață, integritatea este importantă. Pentru a reuși pe termen lung, trebuie să transpirăm, să muncim. Iar rezultatul ne va da acea mulțumire pe care o încercăm când ajungem în vârf.
Expediția pe Kilimanjaro a fost, mai degrabă, o demonstrație live de management făcut perfect, fără niciun cusur. Oamenii care ne însoțeau, respectiv 13 africani la un număr de 3 turiști, reușeau de trei ori pe zi să pregătească masa în cel mai mic detaliu (inclusiv clătite, supe și pite proaspete), cărau apa în spate și toate merindele. Pe Kilimanjaro trăiești doar la cort, nu există niciun loc amenajat unde să poți mânca. Practic, ei reușeau de trei ori pe zi, în locuri complet diferite, să amenajeze o bucătărie și o terasă pe care să mănânci preparatele lor delicioase, făcute pe loc.
Un exemplu de atitudine de leadership pe care am resimțit-o puternic a fost momentul în care unul dintre noi a întrebat ghidul african dacă ei, ghizii, își fac idee încă de la început cine va reuși să ajungă pe vârf și cine nu. Răspunsul a fost: ”Pentru noi, toată lumea îndeplinește condiția să reușească, avem această încredere!”. Practic, ghizii de acolo au în ADN deviza: ”Vezi în ceilalți ceea ce vor deveni și vei culege acele roade!”.
După o aventură ca aceasta, m-am simțit de trei ori mai vie, mai cu poftă de viață. Mă simt de trei ori mai puternică și mai pregătită pentru atingerea oricărui alt obiectiv.
Expedițiile în Himalaya, Kilimanjaro și Elbrus m-au învățat multe despre mine și despre limitele mele. Ele mi-au oferit lecții prețioase despre determinare, adaptare și integritate, lecții pe care le aplic și în viața mea profesională și personală.
Spui, de asemenea, că ”Viața echilibrată este un obiectiv în sine, asemenea cu a-ți propune să urci pe Everest”. Ai spus-o înainte sau după urcuș? De fapt, cum au contribuit aceste expediții la perspectiva ta asupra echilibrului între viața personală și cea profesională?
Am făcut această afirmație după ce am experimentat urcușurile pe Himalaya, Kilimanjaro și Elbrus. Aceste expediții mi-au schimbat profund perspectiva asupra echilibrului între viața personală și cea profesională.
Înainte de aceste ascensiuni, îmi trăiam viața într-un ritm alert, concentrată pe atingerea obiectivelor profesionale și personale, dar fără să acord suficientă atenție echilibrului interior. Mă forțam să respect un program strict, ignorând semnele de oboseală și stres. Urcușurile pe aceste vârfuri înalte au fost provocări imense care m-au forțat să-mi reevaluez prioritățile și să-mi regândesc abordarea asupra vieții.
Expediția în Himalaya, la Everest Base Camp, a fost un punct de cotitură. Am descoperit cât de important este să îmi cunosc limitele, să ascult semnalele corpului și să învăț să mă adaptez la circumstanțe dificile. Am experimentat insomnia, amețelile, durerile de cap și vomă, dar am găsit puterea interioară și fizică de a continua. Această experiență m-a învățat că adaptarea și reziliența sunt esențiale nu doar pe munte, ci și în viața de zi cu zi.
Pe Kilimanjaro, am fost martoră la o demonstrație impresionantă de management și leadership. Ghizii africani, cu o atitudine pozitivă și încredere în succesul fiecărui membru al echipei, m-au inspirat să aplic aceste principii și în mediul de business. Ei vedeau potențialul în fiecare persoană și culegeau roadele acestei viziuni. Acest lucru m-a făcut să realizez cât de important este să am încredere în echipa mea și să sprijin dezvoltarea fiecărui individ.
Ascensiunea pe Elbrus mi-a consolidat convingerea că integritatea și efortul constant sunt cheile succesului pe termen lung. Nu există scurtături pentru a ajunge pe vârf, iar satisfacția de a atinge obiectivul dorit vine doar prin muncă asiduă și perseverență. Această lecție se aplică perfect și în carieră, unde integritatea și dedicarea sunt esențiale pentru a obține rezultate durabile.
Aceste expediții mi-au arătat că viața echilibrată nu înseamnă doar a îndeplini sarcini zilnice, ci și a găsi armonia între muncă și relaxare, între efort și recuperare. Am învățat să-mi fac timp pentru mine, să-mi prioritizez sănătatea și să-mi mențin vitalitatea prin activități care mă pasionează, precum drumețiile montane. Echilibrul între viața personală și cea profesională este un obiectiv continuu, la fel de provocator și de satisfăcător ca urcarea pe cele mai înalte vârfuri ale lumii.
Mulți oameni spun că nu au timp pentru pasiunile lor, pentru activități de relaxare, pentru a medita sau pentru a participa la programe care să-i ajute să se seteze mental. Cu toate acestea, la locul de muncă, atunci când li se dă un obiectiv, fac tot ce pot pentru a-l realiza, planificând și acționând în direcția atingerii acestuia. De ce nu ar trebui să privim sănătatea emoțională și fizică la fel de importantă ca un obiectiv de business?
În loc să vedem timpul pentru noi înșine ca pe un lux, ar trebui să-l vedem ca pe o necesitate. La fel cum planificăm și acționăm pentru a atinge obiectivele profesionale, trebuie să facem același lucru și pentru a ne menține sănătatea și echilibrul.
Ce te-au învățat aceste experiențe despre perseverență, autodescoperire ori prioritizarea obiectivelor personale și profesionale?
Himalaya, Kilimanjaro și Elbrus nu au fost doar provocări fizice, ci adevărate teste de caracter și voință. Himalaya mi-a arătat cât de esențial este să mă adaptez la condiții extreme și să îmi păstrez calmul în fața dificultăților. Pe Kilimanjaro am învățat despre importanța susținerii reciproce și despre cum încrederea și colaborarea pot transforma imposibilul în posibil. Ascensiunea pe Elbrus m-a învățat că nu există scurtături pentru a atinge obiective mărețe, ci doar muncă asiduă și consecventă.
Pe Elbrus, la altitudinea de 5300 de metri, am fost pusă în fața unei alegeri dificile: să continui să urc până la vârf, ghidată de vocea mea interioară masculină competitivă, sau să mă opresc și să-mi ascult vocea feminină, care își dorea doar să fie grațioasă în mișcări și să savureze momentul. Deși sunt genul de persoană care nu renunță și se frustrează dacă nu duce până la capăt o experiență, am realizat că uneori este necesar să te oprești și să te împaci cu această idee.
Respirația îmi devenea din ce în ce mai grea, fiecare pas părea să dureze o eternitate și conștientizarea mea se estompa. Cu doar câteva sute de metri până la vârf, am decis să mă opresc și să admir pe deplin frumusețea care mă înconjura. Am simțit inima largă a muntelui îmbrățișându-mă, oferindu-mi o satisfacție mai profundă decât ar fi făcut-o atingerea vârfului. Am simțit recunoștință pentru momentul prezent și pentru ceea ce aveam acolo unde eram.
Aceste expediții m-au forțat să mă confrunt cu propriile mele limite și să le depășesc. Am descoperit cât de mult pot realiza atunci când îmi canalizez energia și determinarea. Am învățat să fiu mai prezentă, să apreciez momentul și să-mi găsesc liniștea în mijlocul naturii.
Experiența mea pe Kilimanjaro a demonstrat că nu doar să ajungi la vârf contează, ci și cum îți gestionezi călătoria și cum te adaptezi la provocările de pe parcurs. Aceasta m-a învățat să priorizez cu înțelepciune, să rămân concentrată asupra obiectivelor mele și să nu mă las descurajată de dificultăți temporare. În final, am învățat că echilibrul și determinarea sunt esențiale pentru a depăși orice obstacol și pentru a prospera în viață.
Aceste lecții nu sunt doar pentru mine, ci pentru oricine se confruntă cu provocările de a menține echilibrul în viață. Trebuie să ne tratăm sănătatea emoțională și fizică cu aceeași importanță ca orice obiectiv de business, pentru că numai așa putem atinge adevăratul succes și fericire.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 291
Pentru abonare, click aici
