Renault arată pisica autorităților de la București. Ce ar însemna plecarea francezilor pentru România?

Este pentru prima dată când un oficial Renault spune deschis ceea ce toate multinaționalele gândesc atunci când aleg o țară pentru a face o investiție. Nicio companie care vine într-o regiune nu dezvoltă un proiect economic de dragul oamenilor care locuiesc acolo, ci își face toate planurile raportându-se la profitul pe care îl poate realiza. La fel s-a întamplat și cu investitorul francez care a ales România pentru că aici a găsit un bazin de specialiști foarte buni și costuri de producție mai scăzute decât în alte părți. Cu ajutorul acestor specialiști mai ieftini decât cei din țările occidentale s-au realizat performanțe economice de excepție. Investind în țara noastră, Renault a discutat cu oficialitățile de la București, dar și cu cele din județul Argeș anumiți termeni ai proiectului pe care l-au construit în ultimii ani, iar printre punctele cele mai fierbinți negociate au fost cele referitoare la dezvoltarea infrastructurii în regiune.
Citiți articolul integral pe Finanțiștii.ro