România în stare de urgență. Companiile donează fonduri substanțiale pentru achiziția de materiale de strictă necesitate
Sâmbătă seară, în România erau confirmate 123 de cazuri de infectări cu coronavirus, cele mai multe, 34, în București, 20 în Hunedoara, 15 în Timiș și 9 în Constanța. În acest context, președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență.
Măsura intră în vigoare de luni.
Pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege, am decis să decretez starea de urgență la începutul săptămânii viitoare”, a anunțat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, în condiții fără precedent.
Crucea Roșie, oferă sprijin logistic, uman și material
În acest context, Crucea Roșie Română, organizație umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor și intervenția în situație de dezastre este în colaborare permanentă cu autoritățile centrale și locale și oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus (COVID-19).
Astfel, în funcție de solicitările și nevoile locale, Crucea Roșie Română asistă persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare cu produse alimentare de bază și pachete igienice. Un pachet cu alimente de baza cântărește 12 kg, are valoarea de 90 de lei și asigura necesarul de hrană pentru o familie formată din 3 persoane, pe o perioada de 2 săptămâni. Pachetul cu produse de igienă are valoarea de 60 de lei și conține atât produse de igienă personală cât și produse pentru igienizarea locuințelor.
Pentru persoanele aflate în spații de carantină, Crucea Roșie Română pune la dispoziția personalului calificat materiale de prima necesitate dislocate din depozitele pentru situații de urgență ale organizației: alimente greu perisabile, apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curățenie, materiale de informare etc.
Apel pentru donații
În plus, Crucea Roșie Română desfășoară o campanie națională de informare și conștientizare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus. Numărul mare de voluntari și structura teritorială a Crucii Roșii Române permit accesul și desfășurarea campaniei prin distribuirea de materiale de informare la nivel național, atât în mediul urban cât și în rural. Până acum voluntarii Crucii Roșii Române au distribuit 10 000 de afișe și 150 000 de broșuri în instituții publice, spații cu aglomerări de persoane, puncte de frontieră etc.
Campania de informare continuă în mediul online.
Mai mult, Crucea Roșie Română a făcut demersuri către donatori și parteneri, pentru a facilita accesul la produse de igienă unui număr cât mai mare de persoane sau instituții în nevoie.
“Crucea Roșie Română rămâne în continurea în prima linie a asistenței umanitare alături de cei aflați în nevoie. Mulțumesc voluntarilor Crucii Roșii Române care joacă un rol în stoparea răspândirii COVID19 și le transmit să fie în continuare vigilenți și responsabili”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
Apel la calm și rațiune
Mai multe companii naționale s-au alăturat deja campaniei Crucii Roșii Române cu fonduri substanțiale în vederea achiziției de materiale de strictă necesitate cum ar fi măști sanitare de unică folosință, mănuși, ochelari de protecție, dezinfectanți precum și aparatură medicală.
”Crucea Roșie Română îndeamnă populația să respecte sfaturile medicale ale autorităților competente și face apel la calm și rațiune. Panica generează daune mai grave decât posibilitatea reală de contaminare a virusului, declanșând comportamente care se pot dovedi contraproductive celor din jurul nostru. Recomandăm populației să evite mijloacele de transport în comun aglomerate și, dacă e posibil, să lucreze de acasă”, a mai spus Lefter.
Au donat deja:
• ROMGAZ
• Societatea CONPET
• Societatea OIL TERMINAL SĂ
• Societatea Națională NUCLEARELECTRICA SĂ
• Societatea de Producere a Energiei în Hidrocentrale HIDROELECTRICA SA
• Electrica Furnizare
• Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)
• Globalworth Foundation
• Unilever
• Colgate
ARPIM
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) se alătură “Campaniei de informare și prevenție CORONAVIRUS”, demarată de Crucea Roșie Română în parteneriat cu Guvernul României, prin donarea sumei de 100.000 RON pentru achiziția de materialele dezinfectante, sanitare și de igienă. Aceste materiale vor fi distribuite către instituții publice, spitale si și alte instituții sanitare, precum și la populația aflată în nevoie, cu ajutorul voluntarilor Crucii Roșii Române din cele 47 de filiale din țară ale organizației și în coordonare cu Direcțiile de Sănătate Publică locale.
Unilever
Compania Unilever a răspuns apelului Crucii Roșii Române cu o donație în produse, și anume 5 000 bucăți din următoarele Domestos Dezinfectant pe Bază de Clor, Savo Spray Dezinfectant Universal și săpun Dove.
Toate produsele donate prin intermediul companiei Unilever vor fi distribuite de voluntari, atât în unitățile școlare din mediul rural cât și din cel urban, în centre de plasament sau cămine pentru bătrâni, precum și la familiile nevoiașe din zonele cele mai expuse (localitățile unde există aeroport și puncte de frontieră).
Grupul Electrica
Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale din cadrul Grupului Electrica, susține “Campania națională de informare și prevenire a contaminării cu noul CORONAVIRUS” implementată de Crucea Roșie Română. Electrica Furnizare se alătură demersului inițiat de Crucea Roșie Română, contribuind cu aproximativ 433.000 lei pentru achiziția de măști sanitare de unică folosință.
Măștile de protecție, cât și alte materiale ce pot preveni infecția cu Coronavirus (săpun, dezinfectant de mâini, servețele și alte produse de igienă) vor fi distribuite de Crucea Roșie Română atât unităților sanitare, instituțiilor publice, centrelor de plasament, căminelor pentru bătrâni, precum și în zonele de aglomerări urbane și la punctele de trecere de frontieră.
Romgaz: 1.250.000 lei ce va permite distribuirea în intreaga țară a unui număr de 1.000.000 de măşti de protecție.
„Am apelat la sprijinul partenerilor și al donatorilor noștri pentru a ne facilita accesul la produse de igienă pe care le vom oferi persoanelor sau instituțiilor care au nevoie. Facem apel la calm, îndemnăm populația să respecte în primul rând măsurile de igienă și să urmeze sfaturile pe care le oferim românilor”, a adăugat Ioan-Silviu Lefter.
FII PARTENER!
Fii partener al Crucii Roşii Române în „Campanie de informare și prevenție CORONAVIRUS”.
Donează produse de igienizare!
- săpun lichid
- săpun solid
- produse de igienizare a suprafețelor
- dezinfectat de mâini
- servețele
- alte produse de igienă
Donează bani!
- Cont campanie: RO 59 BRDE 410 SV 2451 7324 100, deschis la BRD – Ag. Piata Romana
Persoană de contact: Marius Ion, Head of Acquisition Operations and Logistics Department, [email protected]