Şeful ANAF taie salariile inspectorilor Antifraudă
Ordinul dat de şeful ANAF, Bogdan Nicolae-Stan, coboară sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de la 25% din salariul brut la 5%. Scăderea intră în vigoare de la 1 martie, informează Digi 24.
De acest spor beneficiau inspectorii Antifraudă, inspectorul șef Antifraudă, inspectorul adjunct Antifraudă și inspectorul general Antifraudă.
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că ANAF trebuie să vină cu măsuri pentru a crește încasările bugetare.
Liderul sindicatului Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat că nu susţine o asemenea iniţiativa.
"Noi am solicitat extinderea sporului la nivelul tuturor instituţiilor care au activitate de control", a spus Oprescu, care a adăugat că "atâta timp cât iei bani din dreptul acestor angajați cu siguranță va exista o demoralizare a acestei categorii sociopreofesionale, ceea ce nu este în regulă și trebuie criticată".
Ulterior, şeful ANAF a dat un comunicat de presă pentru a explica motivele pentru care a luat decizia.
"În construcţia bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri care să susţină acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenţi.
Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat aparatului propriu al ANAF s-a diminuat cu 4,62 puncte procentuale, reprezentând un procent de 95,38% din execuţia anului 2016", se arată în comunicatul ANAF.
Conform sursei citate, o reevaluare a situaţiei va fi făcută "în momentul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, luându-se măsurile care se vor impune".
Dacă sporul de stres a fost redus la 5%, sporul pentru ore suplimentare a fost menţinut la 75%, se mai arată în comunicatul ANAF.