STAI! Când și de ce am uitat să mai stăm. Raluca Anton, despre cum să încetinim ritmul și să coborâm din când în când de pe rotiță

Responsabilități. Decizii. Sarcini. Priorități tot mai dificil de ierarhizat. Un preaplin zilnic tot mai greu de controlat, o senzație de luptă permanentă cu timpul, cu obiceiurile, cu obligațiile, întreținute parșiv de ritmul accelerat al vieții moderne și amplificate de un stil de viață tot mai haotic.

Locul de muncă sau școala par că impun o presiune tot mai mare, cu termene limită strânse și cerințe crescute. Așteptările sociale și dorința de a reuși par tot mai importante, iar noi picăm tot mai ușor în capcana conformismului și rezultatelor, supraevaluându-ne sau suprasolicitându-ne resursele.

Acasă, par din ce în ce mai multe lucruri de făcut. Rutina zilnică devine aproape o povară, pentru că uităm prea des că nu totul trebuie să fie făcut perfect și simultan, dar și că oboseala nu e o stare de normalitate.

Când și de ce am uitat asta, pentru că pare deja un obicei comun să ne neglijăm pe noi, canalizându-ne toată energia spre responsabilități, decizii, sarcini și, mai ales, așteptări?

Nu e mai bine sau mai rău, este doar altfel

”Multe lucruri de procesat pe unitate de timp, multe evenimente, multe oportunități, multe cursuri, cărți, proiecte, iar timpul este același ca întotdeauna. Diferența este că, în aceeași cantitate de timp, acum avem multe opțiuni pe care le putem insera”, explică Raluca Anton. Însă, de foarte multe ori, ține să sublinieze, această sfârșeala se simte nu pentru că am face prea multe lucruri, ci pentru că ne gândim că am putea face foarte multe lucruri când, de fapt, partea corpului pe care o mișcăm foarte des ar putea fi… simplu… ”degetul arătător în timp ce scrollam mediile sociale”.

Alteori, continuă ea, sunt perioade încărcate la serviciu cu multe mailuri, cu multe proiecte, cu multe decizii de luat: ”Oricum, este clară nevoia de procesare multă pe orizontală și doar uneori procesare pe verticală, în profunzime. Și asta nu e un lucru bun sau rău, este doar altfel, iar mintea adultului care nu a crescut cu atât de multe oportunități este firesc să fie mai obosită decât oricând. Cu siguranță, generațiile noi vor fi mult mai pregătite decât suntem noi să se joace cu conținuturile și să le alterneze”.

În munca ei, Raluca pornește de la principiul conform căruia este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne construim o viață valoroasă, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Astfel că, una dintre misiunile pe care și le-a conturat este aceea de a duce în comunitățile profesionale informațiile și tehnicile din știința relațiilor, pentru a construi medii în care oamenii să se simtă în siguranță și să se exprime liber.

Raluca este și ambasadorul și gazda The Inner – Mapping Inside – un concept de conferințe și workshopuri concentrate pe creșterea stării de bine, dar și autor de succes, cartea sa „Terapie 1 la 1 cu sinele tău” , devenind bestseller.

Noi și emoțiile noastre

Această senzație de prea plin, atenționează Raluca, se poate manifesta, în principal, cu simptome din categoria anxietății: senzația de agitație în corp, nod în gât, gol în stomac, nu ne ajunge aerul, respirația este superficială: ”Toate acestea pot fi semnale ale unui pericol care, în sine, nu este unul pe care mintea să îl știe din trecut, ci este, poate, doar un mail scris cu CAPS și semnul exclamării, sau o știre despre ceva ce s-a mai întâmplat. Rațional, știm că suntem în siguranță, dar nu ajungem să mai și simțim acest lucru. Iar emoțiile noastre nu sunt despre ce știm, ci despre ce simțim”. Iar emoțiile mai sunt despre ceva, punctează psihologul, despre spațiul relațional: ”Avem cu cine să împărtășim, cu adevărat, aceste îngrijorări? Are cine să ne primească și conțină emoțiile? Sau și acest spațiu este tot unul virtual ori superficial, în care discutăm tot lucruri pe care le vedem în online și se încheie conexiunea tot cu oameni stând pe telefon?”.

De altfel, crede Raluca, se vorbește foarte mult în ultima vreme despre dezvoltare personală, despre psihologie, despre câte și mai câte ar trebui să facem pentru a ne fi bine. Însă în timp ce citim și ascultăm toate acestea, nu facem singurul lucru care ar fi, cu adevărat, important: să stăm cu emoțiile noastre, să construim spații relaționale care să primească împărtășirea lor, să ne oferim spațiu nouă înșine în viața noastră: ”Asta îmi doresc să le ofer clienților mei în cabinet: o nouă experiență cu ei înșiși! Pentru a putea învăța să petreacă timp cu ei și să aleagă, conștient, activările emoționale care îți doresc sau consideră că merită să primească atenția lor”.

Obosiți suntem cu toții, dar…

Când vine vorba despre oboseală ori stres, este clar, fiecare persoană poate avea o experiență unică în ceea ce privește percepția, recunoașterea și abordarea acesteia ca problemă ori dorință de a o rezolva, inclusiv ca timp și resurse alocate. De exemplu, încă mai sunt anumite medii și culturi în care a vorbi despre oboseală sau a căuta sprijin pentru aceasta poate fi considerat un semn de slăbiciune sau lipsă de eficiență. Iar acest lucru poate afecta modul în care oamenii, indiferent de vârstă și gen, se raportează la ea și solicită ajutor. De asemenea, factori precum responsabilitățile familiale, cerințele de muncă și presiunile sociale pot avea o influență semnificativă.

Așa cum ați citit deja, în primele două episoade ale acestui Cover Story am vorbit despre cele două grupuri vulnerabile în fața oboselii și stresului, tinerii și femeile, analizând realitatea din mediul organizațional, în baza unor cercetări ce s-au derulat pe parcursul mai multor ani. Curioasă să aflu dacă rezultatele acestor studii se confirmă și în cabinetul unui psiholog, am rugat-o pe Raluca Anton să îmi povestească dacă, din cabinetul ei, simte o diferență măsurabilă (eventual în procente), între bărbați și femei ori generațional în ceea ce privește recunoașterea și abordarea oboselii:

”Din experiență profesională nu cred că ar fi relevant să ofer procente, întâi de toate pentru că numărul femeilor care apelează la servicii de psihoterapie este, în continuare, mult mai mare decât numărul bărbaților care apelează la aceste servicii. Astfel, procentele nu ar fi raportate la realitatea din piața muncii, cât din biasul meu profesional. Uitându-mă, însă, în general la ce văd în jur, cred că obosiți suntem cu toții, însă femeilor au început să li se adauge roluri fără să le fie luate altele. Motiv pentru care s-ar putea ca oboseală percepută să fie mai ridicată în cazul lor. Cu toate acestea, la suprastimulare suntem expuși cu toții din generația aceasta de adulți și, sigur, raportându-ne la părinții noștri, lucrurile sunt mult mai diferite acum”.

Trăim într-un context profesional care are în principal la bază tranzacția de servicii și nu de produse, mai spune Raluca. Astfel, vorbim de mult mai multă interacțiune decât în urmă cu 30-40 de ani, mult mai multă fluiditate în felul în care muncim, sunt mult mai greu de gestionat barometrele profesionale. În plus, timpul pe care îl petrecem la birou s-a extins comparativ cu perioadele trecute, așa că timpul pentru noi și familie s-a redus, în consecință și oportunitățile de a ne încărca bateriile cu resurse. Deci este mai ușor să ajungem mai obosiți.

Iluzia relaxării: Am uitat să mergem în pasul boului

Avem însă, explică psihologul, mai multe opțiuni la nivel de alimentație, de sănătate, de grijă față de noi, dar timp mult mai puțin decât aveam în trecut pentru a ne folosi de toate acestea: ”Este nevoie de niște rutine extrem de stricte pentru a putea integra tot ceea ce ne plănuim în agendă și, în același timp, sunt mulți distractori care ne pot influența rutinele. În plus, spunem că suntem obosiți, dar în loc să învățăm să stăm pentru a ne recupera, avem impresia că a face activități recreative și de entertainment îndeplinește acest obiectiv. Ce știm însă e că aceasta este o iluzie a relaxării”.

Conform Ralucăi, organismul își gestionează oboseala corpului prin somn sănătos și oboseala minții prin a învăța să încetinim ritmul, să stăm cu ceea ce simțim, să facem activități simple în casă. ”Pe acest fond de oboseală au început să se vândă diverse programe de relaxare și meditație – lucru deloc nepotrivit. Însă, cât de interesant este să nu mai știm să stăm?!.. Să nu mai știm să avem grijă de noi! Într-un podcast pe care l-am înregistrat în urmă cu vreo doi ani cu Alex Dima, el spunea atât de frumos: Am uitat să mergem în pasul boului. Adică să respectăm un ritm, o lentoare a naturii care ne arată, de fapt, felul în care am putea învața să ne recuperăm”.

Hoții de timp

Categoric, în viața modernă, tehnologia aduce numeroase avantaje. Pentru omul modern însă, device-urile și rețelele sociale au devenit veritabili hoți de timp, ce ne țin tot mai mult captivi în mrejele informațiilor. Specialiștii au explicat deseori că, fiind mereu conectat la dispozitive și la rețele sociale, te supui de bunăvoie unui grad ridicat de stres și anxietate, ceea ce poate crește nivelul de oboseală și epuizare emoțională. În plus, utilizarea excesivă a dispozitivelor poate duce la un stil de viață sedentar și la reducerea activității fizice, ceea ce, de asemenea, poate contribui la senzația de oboseală.

Raluca Anton crede că efectul este unul circular: ”Sunt obosit și nu am resurse să îi ascult pe cei din jur, mă refugiez în mediul online pentru a face o activitate care nu necesită angajament cognitiv intens. Nu mai mergem unii înspre ceilalți cum o făceam în trecut, iar asta duce la o și mai puternică deconectare. Relațiile sociale reprezintă una dintre cele mai puternice resurse de încărcare a bateriilor. Dar pentru ca acestea să funcționeze astfel, au nevoie de grijă și atenție, fără să fie influențate de mediul online și fără să existe conectare doar în jurul muncii”.

Să învățăm să ne oprim…

Pandemia a adus cu sine schimbări semnificative în modul în care oamenii lucrează și interacționează la locul de muncă. Categoric, munca în sistem hibrid și munca de acasă au adus o serie de beneficii la care, înainte, mulți doar visau, dar a adus și o serie de provocări semnificative, precum dificultatea de a te deconecta și sentimentul de vinovăție atunci când o faci. Iar de aici, o avalanșă de sentimente și stări, de la frustrare la scăderea motivației și implicării, dificultăți în rămâne concentrați și a lua decizii importante.

Cât de periculos ori greșit este să ignorăm aceste stări? Ce se poate întâmpla dacă insistăm în ignoranță?

Evident, sunt mai multe etape ale epuizării, dar punctul final, dacă insistăm în ignoranță, este burnout-ul, nu are niciun dubiu Raluca: ”Încă de prin anii ‘70 a apărut pe buzele specialiștilor termenul de burnout, descris ca fiind o dificultate ocupațională pervazivă. El a fost identificat, inițial, în cazul asistentelor medicale urmând, mai apoi, ca simptomele întâlnite la acestea să fie monitorizate și la alte domenii de muncă. Acum îl întâlnim mai frecvent decât oricând, dar cred că și disponibilitatea oamenilor de a vorbi despre asta este mai mare. Încă nu este introdus ca tulburare distinctă în manualele de diagnostic, însă discuțiile din domeniu s-ar părea că merg în această direcție”.

Conform invitatei mele, simptomele care caracterizează acest sindrom vin din zona de tulburări de somn, incapacitatea de a focaliza atenția înspre task-uri simple, o reactivitate somatică puternică (răceli, colon iritabil, dureri gastrice), iritabilitate emoțională, consum de substanțe. ”Toate acestea  pot să apară dacă nu suntem atenți la noi înșine și nu învățăm să ne oprim din timp. Cred că mai este util de luat în calcul faptul că aceste reacții sunt mai frecvente în cazul persoanelor care au o încărcătură mai mare de responsabilități, dar și mai mulți ani de activitate profesională”.

… și să ne conectăm cu noi

Pauza și deconectarea sunt însă extrem de importante pentru starea generală de bine și pentru sănătate în ansamblu. Așa că, oricât de multe responsabilități sau sarcini am avea, este esențial să alocăm și timp pentru odihnă. Cât de des e bine să ne acordăm permisiunea de a ne deconecta? Este adevărat că “pauzele mici și dese sunt cheia marilor succese”, o înțelepciune populară care reflectă un principiu important în gestionarea timpului și a eficienței personale?

Pauzele mici și dese, sigur, pot fi o bună variantă, confirmă Raluca. Însă, sugerează ea, este important și ce facem în acele pauze: ”Practic, pauzele din timpul zilei ar fi util să fie pauze în care mintea se concentrează pe corp și senzații. E bine să mâncați, cu atenție înspre mâncare, nu cu ochii în telefon sau ecran, să vă plimbați 15 minute cu scopul de a inspira și a expira și a privi mediul înconjurător, fiind atenți la ce simțiți (miros, gust, văz, auz) – natura va fi mereu o bună resursă. De asemenea, să vă plimbați alături de cineva, discutând sau nu subiecte semnificative, este o alternativă minunată. Pentru cei care doresc ceva activ, alternativa este cititul, sportul, orice fel de mișcare, chiar privitul la un film”.

De asemenea, mai recomandă Raluca, ajută ca în fiecare lună să avem minim un weekend de deconectare, cu timp petrecut în familie, cu prietenii, în natură. Iar o dată la 3-4 luni, un concediu de câte o săptămână. ”Ce se întâmplă acum este că ne luăm concedii mult mai rar, iar nivelul de oboseală este atât de ridicat și activarea corpului atât de intensă, încât o singură săptămâna în care mai și plecăm pe undeva și avem de făcut și desfăcut bagaje și mai vrem și să vizităm locuri nu ne este de ajuns pentru a ne deconecta de mediul profesional și a ne conecta cu noi”.

Pur și simplu… STAI!

Responsabilități. Decizii. Sarcini. Priorități tot mai dificil de ierarhizat. Un preaplin zilnic tot mai greu de controlat. Așa am început acest text, cu o serie de cerințe și așteptări ce pot deveni atât de intense încât îți pot ocupa majoritatea timpului și energiei, lăsând prea puțin spațiu pentru tine.

Nu puteam să închei, așadar, fără a afla care ar fi cele mai înțelepte decizii pe care să le luăm atunci când ne simțim încorsetați în sarabanda aceasta muncă-viață.

Primul pas este să ne oprim. STAI! , ne îndeamnă ferm Raluca. Apoi, ”orientează-te în locul în care ești, în spațiul în care ești, în perioada din viața ta, în relațiile în care ești. Uită-te în jur! Încearcă să-ți asculți povestea! Și întreabă-te! De ce faci ce faci? Care este scopul pe care îl ai? Cum pentru a obține acest scop ajungi să-ți trădezi alte obiective, dar mai ales cum ajungi să te trădezi pe tine ca ființă pe de-a-ntregul (minte, corp, relații). Iar apoi, întreabă-te de unde poți începe pentru a încetini ritmul. Poate nu poți renunța la proiecte, nu poți să te oprești dintr-o dată, nu poți pleca, dar sigur poți face mici schimbări. Care sunt acelea? Ce din ceea ce ai putea face nou te-ar ajuta să mai cobori, din când în când, de pe rotița care se învârte încontinuu? Ce din ceea ce faci acum înseamnă că ai grijă de tine, cu adevărat? Ce ai putea face diferit?”.

Toate acestea sunt întrebări, explică Raluca, pe care ni le putem adresa pentru a vedea unde sunt blocaje, dar și pentru a privi cu deschidere către noi oportunități și modalități de a face mai bine lucrurile.