Stresul ar putea fi recunoscut ca boală profesională
Stresul va fi recunoscut ca boală profesională promit reprezentanţii Ministerului Muncii, potrivit Digi 24. Aceștia s-au întâlnit cu colegii de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă din ţară, pentru a găsi soluţii care să fie incluse în viitoarea lege.
Potrivit postului de televiziune, autorităţile vor să ia măsuri cât mai repede, speriate că stresul de la serviciu poate să ucidă. Tiberiu Pleşu, inspector-şef la ITM Constanţa, a declarat că la Constanţa s-au înregistrat patru accidente mortale la persoane cuprinse între 35 şi 45 de ani. Este vorba de un funcţionar public, un agent de pază, un inginer şi un lucrător în domeniul imobiliar.
Studiile arată că aceia care lucrează în construcţii, în domeniul bancar sau în transporturi sunt printre cei mai stresaţi angajaţi. Ministerul Muncii înregistrează în fiecare an aproape o sută de mii de plângeri legate de acest aspect.