Ţara în care războiul preţurilor la hârtie igienică lasă oamenii fără joburi
Singurul producător de hârtie igienică din Islanda susţine că a fost forţat să facă concedieri pentru că nu poate concura cu o companie americană, care oferă preţuri mult mai mici, potrivit BBC.
E vorba de Costco, gigantul american din zona de retail. Pe la începutul anului, compania a deschis o unitate în Reykjavik, iar ştirea a fost primită cu entuziasm. Asta la început.
După numai câteva luni, producătorul local de hârtie igienică Papco s-a plâns că vânzarile i-au scăzut cu 30%, aşa că a fost nevoit să dea afară oameni.
CEO-ul companiei, Alexander Karason, se teme că afacerea lui se va duce de râpă, în condiţiile în care nu poate concura cu preţurile practicate de rivalii de la Costco, care ar fi mai mici decât în SUA.
"Nu avem cum să concurăm cu aşa ceva. Noi trebuie să cumpărăm materialele de bază, la preţul pieţei, se le prelucrăm, iar asta presupune nişte costuri", a spus antreprenorul.