Team Building & Workshop practic pentru studenţi
Compania consiliază prin proiectul SIMACTIV, 380 de studenti. Cei 100 de studenţi înscrişi vor fi organizaţi în două echipe de câte 50 de persoane. Team Building &Workshop practic se va desfăşuraîn perioada 28-29 august şi 18-19 septembrie, pe Valea Prahovei, la complexul Lac de Verde Breaza.
Integrarea studenţilor se va face prin înţelegerea conceptului de echipă şi a rolului pe care fiecare îl are. Ideea acestor team buildinguri pentru studenţi s-a născut în urma evaluărilor şi consilierilor, prin care experţii APT au identificat că tinerii au nevoie să îşi dezvolte abilităţile de lucru în echipă, pentru că nu au beneficiat suficient de contextul practic al lucrului în echipă.
Departamentul de team building şi comunicare organizaţională al APT a realizat un program complex, în care studenţii vor lucra pentru a îndeplini scopurile şi obiectivele echipei din care fac parte. Astfel, ei vor putea recunoaşte competenţele şi punctele forte ale celorlalţi. Pe parcursul exerciţiilor, studenţii vor învăţa să îi ajute pe ceilalţi membri ai echipei, pentru ca împreună să găsească soluţii, să ia iniţiativă şi să lucreze la obţinerea rezultatelor.
Programul de team building şi workshop practic urmăreşte să dezvolte eficienţa participanţilor în cadrul echipei prin acceptarea şi oferirea feedback-ului într-un mod constructiv şi adecvat. Ulterior, studenţii vor experimenta ceea ce au învăţat în mediul de business.
Înscrierile încep pe 14 august la ora 12.00. Pe lângă workshop şi team building, organizatorii asigură cazarea, masa şi transportul. Locurile sunt limitate. Participanţii vor fi înregistraţi în ordinea înscrierii.
Proiectul SIMACTIV a fost lansat de către APT în luna mai 2014 şi se va finaliza în luna noiembrie 2015.
Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru minim 360 de studenţi, în vederea facilitării tranziţiei de la şcoală la viaţa activă şi integrării cu succes pe piaţa muncii. Beneficiarul este compania APT Resources & Services SRL iar partenerul este Universitatea Titu Maiorescu.
Olandeza, norvegiana, suedeza şi finlandeza sunt cele mai bine plătite limbi străine
România este tot mai atractivă pentru deschiderea de noi centre Business Process Outsourcing (BPO) şi Shared Service Centers (SSC). Companiile care au înfiinţat SSC-uri şi BPO-uri le-au dezvoltat, preluând noi activităţi. Domeniile de interes sunt: IT, finanţe, contabilitate şi HR. Forţa de muncă românească este competitivă pe piaţa mondială datorită compatibilităţii culturale şi a abilităţilor multi-lingvistice. Limbile străine acoperite sunt: engleza, franceza, ungara, spaniola, italiana, germana, portugheza, slovaca, ceha, bulgara, rusa şi altele.
Dacă iniţial, esenţa centrelor BPO era de externalizare a serviciilor, de îmbunătăţire a proceselor şi de reducere a costurilor, în prezent companiile sunt mult mai atente la calitatea serviciilor oferite, calitate bazată pe inovaţie, diferenţiere şi procese tehnologice.
Cele peste 20 de limbi străine incluse în studiu sunt remunerate distinct, în funcţie de complexitatea lor şi dificultatea recrutării vorbitorilor.
Limbi străine precum olandeza, norvegiana, suedeza şi finlandeza, se pastrează în topul celor mai bine plătite limbi străine din ultimii 3 ani. Surpriza vine de la limbile slave, croata, sârba şi slovaca, dar şi ebraica, care le urmează îndeaproape pe cele nordice ca nivel ridicat de bonusare.
Bonusul mediu brut acordat pentru cunoaşterea şi folosirea perfectă a unei limbi străine exotice (cum ar fi cele nordice) porneşte de la 800 ron şi ajunge la 1.100 ron. 90% dintre angajaţi sunt absolvenţi de studii superioare, restul fiind studenţi.