Tipul de management care nu dă niciodată greș: exemplul propriu!
Care este povestea ce stă în spatele acestei companii? De ce ați simțit nevoia să deschideți o firmă în această arie de activitate?
Eu călătoresc de la 18 ani. Am vizitat multe locuri, multe dintre acestea aflându-se în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii…
Înainte de o astfel de călătorie am petrecut întotdeauna mult timp să citesc despre locurile pe care urma să le vizitez, în încercarea de a afla informații despre ceea ce aveau de oferit. Dar când spun acest lucru nu mă refer numai la informații referitoare la obiectivele turistice bine cunoscute și promovate de agențiile de turism, cât mai ales despre acele locuri și obiceiuri care dau particularitate și culoare unei destinații, care îi definesc specificul. Obișnuiam să îmi organizez singură itinerariile și de cele mai multe ori acestea erau un mix între cele două.
O experiență mai puțin reușită a fost o excursie în Argentina, acest lucru întâmplându-se tocmai pentru că nu am avut timpul necesar să mă documentez despre destinație înainte de a pleca. Episodul despre care vă povestesc mi-a confirmat cât de important este să faci întodeauna această documentare.
Acesta este motivul pentru care am simțit nevoia să împărtășesc din experiența mea în domeniu și altor persoane interesate și chiar mai mult de atât -să încerc să-i determin pe oameni să devină interesați de genul acesta de experiențe de călătorii. Este adevărat că nu este deloc ușor, necesită timp, răbdare și persuasiune.
„Pentru noi, călătoriile sunt o combinație inconfundabilă de emoție, curiozitate și descoperire″
Cui vă adresați cu aceste drumeții? Care sunt clienții dvs?
Ne adresăm tuturor celor interesați de experiențe unice de călătorii. Nu contează de ce buget dispui, cu alte cuvinte nu contează dacă te vei caza la un hotel de cinci stele sau la unul de trei stele, contează ce faci la destinație, e important cât de mult își dorești să experimentezi ineditul. La noi, segmentarea clientelei este dată nu de venitul sau vârsta acesteia; este dată de dorința fiecăruia de a călători, de motivația pe care o are când pleacă în vacanță.
Filozofia My Passport se rezuma astfel: Fiecare călătorie este o șansă de a ne îmbogăți prin descoperirile pe care le facem, prin experiențele pe care le trăim și prin amintirile de neuitat pe care le purtăm în minte. Fiecare călătorie este o invitație de a cunoaște lumea și, mai mult decât orice, de a ne cunoaște pe noi înșine. Fiecare călătorie este o colecție de amintiri care ne arată cine suntem și care ne definesc felul de a fi și stilul de viață. Pentru noi, călătoriile sunt o combinație inconfundabilă de emoție, curiozitate și descoperire.
Din acest motiv, foarte important înainte de propunerea unui itinerariu este să cunoștem clientul, să știm unde a mai călătorit, ce l-a impresionat, ce-și dorește să experimenteze cu ocazia excursiei pe care o face cu agenția noastră.
Cât costă o astfel de excursie?
Este foarte greu să vă răspund cu o cifră, pentru că o excursie de zece zile în Tanzania și Zanzibar, să spunem, poate costa 2000 de euro sau 20.000 de euro. Acest lucru depinde de perioada în care mergi, de cazarea pentru care optezi, tipul de transfer, tipul de bilet de avion și alte astfel de detalii.
Exista diverse „secrete” prin care poți optimiza costul unei călători, care pot ajuta clientul să beneficieze de mult mai multe experiențe inedite în cadrul unui buget alocat. Cunoscând aceste lucruri, noi folosim sisteme de rezervări care asigură cele mai mici prețuri în ceea ce privește cazarea, iar pe de altă parte apelăm la parteneri locali, atât tour–operatori, cât și hoteluri, ceea ce permite costuri foarte accesibile pentru transferuri, excursii opționale, închirieri mașini și alte servicii de acest gen.
Un alt atu pe care îl avem este dat de faptul că urmărim “perioadele bune” pentru călătorii în diferite destinații – o diferență chiar și de doar câteva zile pentru un sejur poate genera o diferență de foarte mulți bani. În plus, avem în vedere și diferitele oferte speciale pe care le au companiile aeriene în anumite momente din an. Desigur, toate acestea necesită atât cunoștințe în aceste arii, cât și o permanență preocupare pentru a ține pasul cu ceea ce se întâmplă în general în domeniul turismului.
Dar efortul merită atâta timp cât la final auzi “totul a fost excelent” și îi vezi pe clienți încântați de vacanța pe care le-ai propus-o.
Un weekend în Toscana: cazare într-un castel, degustare de vin, plimbare cu balonul cald și lecție de cooking
Care sunt locurile cele mai neobișnuite, inedite pe care le recomandați celor care vor să încerce o expediție organizată de compania dvs?
Eu nu cred că există locuri inedite, cred că există într-adevăr experiențe inedite, iar acestea depind de percepția fiecărui „călător”, și nu întâmplător spun asta. Din punctul meu de vedere există o mare diferență între turist și călător, ori numai acesta din urmă poate accesa ineditul unei destinații.
În ceea ce privește propunerile noastre, ele sunt extrem de variate și „se mulează” pe specificul clientului, a dorințelor pe care el le manifestă.
Un exemplu de propunere recentă este un pachet interesant de zece zile pentru o familie formată din doi adulți și doi copii – o combinație între un tur cu mașina și respectiv cu trenul în Peru și o croazieră de explorare în insulele Galapagos sau un sejur „honeymoon” – un mix interesant între wildlife în Tanzania – o destinație mult mai ofertantă din punct de vedere safari față de arhicunoscuta Kenya – și plaja în Zanzibar.
Desigur, nu este nevoie să mergi mii de kilometrii pentru a te bucura de experiențe inedite de călătorie. Pentru cei care dispun de mai puțin timp sau bani avem propuneri interesante în Europa, un exemplu în acest sens fiind un week-end în Toscana în care combinăm șarmul unei șederi într-un castel cu o degustare de vin, o plimbare cu balonul cu aer cald și o lecție de cooking.Iar în curând vom lansa pachetul de week-end Istanbul & Capadoccia, o combinație între agitația binecunoscută a unei metropole și liniștea, serenitatea unui spațiu parcă uitat de vreme.
În ceea ce privește modul în care realizăm ofertele, noi nu folosim acest termen pentru că, mie personal, mi se pare că nu redă specificul activității noastre, ci se rezumă la ceva cu amprentă mercantilă. Noi oferim propuneri de călătorii. Iar aceste propunerii conțin fotografii, informații despe destinații, specificul zonei, hoteluri, link-uri la diverse web site-uri cu aprecieri ale altor persoane care au fost în zonele respective.
Și desigur, după ce clientul alege propunerea noastră, primește un „kit de călătorie” cu toate detaliile legate de itinerariu, cu „tips-uri” specifice zonei în care urmează să călătorească, cu recomandări personale utile la destinație. Iar acest kit este strâns legat de know-how, de a știi să faci un lucru aparte.
„Eșecul te ajută să crești ca individ și descoperi că poți face lucruri la care nici nu te-ai fi gândit″
Puteți spune despre această afacere că este de succes?
Este ca orice alt business. Succesul este rezultatul a ceea ce faci, este o consecință a unor eforturi susținute, în care regăsești atât pasiune, cât și perseverență și răbdare. Cred că dacă îți propui ca scop principal în activitate succesul, vei fi dezamăgit să constați că înainte de a avea succes trebuie să dai tu, ca individ, foarte mult.
Ați avut până acum eșecuri?
Depinde ce înțelegem prin eșec. Orice om care muncește face și greșeli. Și orice greșeală o plătești într-un fel sau în altul. Dar ai multe de învățat, și asta este cel mai important pentru că te ajută să crești ca individ și să descoperi că poți face lucruri la care nici nu te-ai fii gândit.
În ceea ce mă privește nu am avut eșecuri până acum. Am avut însă perioade grele în care credeam că nu voi reuși, dar nu am renunțat, am căutat să găsesc soluții la problemele pe care le-am avut și am reușit.
Care este tipul de management pe care îl aplicați în companie? Este foarte cunoscut faptul că în România, managerii apelează cel mai des la managementul de „tipul dai cu bățul″.
Răspunzând în aceeași termeni, vă pot spune că eu cred cu tărie în managementul de tip „puterea exemplului”. Ca manger trebuie să știi cum se fac lucrurile și să arăți cum trebuie făcute, dacă este cazul. Aceasta desigur după ce te-ai pregătit înainte, dupa ce ai citit și eventual practicat măcar puțin din ce fac oamenii pe care îi conduci.
Un manger bun este în permanență în mijlocul oamenilor, îi îndrumă atunci când nu știu ceva, le explică de ce este nevoie să procedeze într-un fel anume, nu doar le spune că trebuie să facă așa și punct. Eu nu cred în tipul de manager care stă în birou și supervizează de la distanță. Nu poți doar să ceri angajaților tăi să facă, trebuie să interacționezi cu ei în permanență.
Le puteți oferi câteva sfaturi tinerlori care vor să ajungă antreprenori sau manageri? Ce le trebuie ca să reușească?
-În primul rând să nu abandoneze niciodată visul pe care îl au pentru că, după părerea mea, un antreprenor nu reușește dacă nu are un vis al lui/ propriu.
-Să aibă încredere în propriile forțe pentru că în felul acesta ai și energia necesară să treci peste perioadele grele care apar în mod inevitabil în activitatea de zi cu zi.
-Să aibă răbdare pentru că orice vis trebuie susținut prin multă muncă; orice început este greu, uneori foarte greu, dar dacă crezi în tine și în ceea ce vrei să faci este imposibil să nu reușești.
-Să nu imite ce au făcut alții, pe de o parte va fi foarte greu să facă ceva mai bun dacă nu aduc un plus de valoare, pe de altă parte vor fi dezamăgiți de rezultate, ceea ce le-ar putea surmonta încrederea în propriile forțe.
-Să nu facă antreprenoriat doar pentru bani, căci banii nu trebuie să fie un scop, banii sunt o consecință a muncii depuse pentru îndeplinirea unui vis, a unei dorințe.
Când ești un astfel de antreprenor este simplu să fii manager pentru că tot ce faci, faci cu sufletul…și atunci este simplu să conduci; nu ai nevoie să urmezi nenumărate cursuri de specialitate pentru că simți cum trebuie să îți organizezi activitatea…și atunci nu poți da greș.