Top trei cele mai căutate cursuri de limbi străine pentru afaceri
Odată cu integrarea în spaţiul european, dar şi datorită numărului tot mai mare de companii multinaţionale cu management străin a crescut şi interesul faţă de contractarea cursurilor de limbi străine, care se realizează de către reprezentanţii departamentelor de training pentru top management, dar şi pentru angajaţii din diferite departamente.
Engleza, limba esenţială în mediul de afaceri
Cele mai multe din companiile multinaţionale din România, care alocă bugete pentru programele de training lingvistic ale angajaţilor sunt interesate de cursuri de limbi străine care corespund nevoilor lingvistice de pe piaţa de business pe care îşi desfăşoară activitatea. Spre exemplu, la Centrul de Limbi Străine A_BEST, în anul academic 2012, cele mai multe solicitări din partea departamentelor de training din cadrul multinaţionalelor s-au înregistrat pentru cursurile de limba engleză, cu accent pe limbajul de afaceri (aproximativ 50% din totalul cursurilor contractate). Numeroasele solicitări pentru aceste cursuri se justifică în contextul în care engleza nu este doar cea mai studiată limbă străină din lume, ci şi una din limbile străine cu cea mai mare căutare în rândul oamenilor de afaceri români. De altfel, se estimează că în deceniul următor, peste două miliarde de oameni vor vorbi limba engleză. De asemenea, engleza este limba dominantă a comerţului mondial. Nu în ultimul rând, utilizarea limbii engleze este deseori desprinsă de rădăcinile sale culturale (spre exemplu engleza „off-shore” – termen folosit pentru limba engleză utilizată în comunicarea scrisă şi verbală de vorbitorii non-nativi sau engleza „Globish” cu doar 1.500 de cuvinte).
Franceza şi germana, în topul programelor de training
Ca urmare a extinderii pe pieţele străine, dar şi a profilului de business al companiilor multinaţionale, acestea sunt interesate şi de achiziţionarea de cursuri care să le faciliteze comunicarea cu partenerii străini şi care să contribuie la consolidarea activităţii, rezultatelor şi a imaginii organizaţiilor per ansamblu. În consecinţă, în 2012, la A_BEST, pe lângă cursurile de limba engleză, un procent ridicat în ceea ce priveşte programele de training lingvistic s-a înregistrat şi pentru limbile germană (aproximativ 30% din totalul cursurilor contractate) şi franceză (20%). De altfel, şi la nivel european, primele trei limbi străine utilizate de Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM-uri) pentru export sunt engleza (51%), germana (13%) şi franceza (9%), conform graficelor Comisiei Europene. Investiţiile în programe de formare lingvistică în limba engleză sunt cu atât mai justificate, cu cât germana este una dintre cele mai vorbite zece limbi străine la nivel mondial (potrivit statisticilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), iar în lume există peste 80 de milioane de vorbitori nativi, conform Ethnologue. Pe de altă parte, franceza este una dintre cele mai populare limbi străine şi există aproape 70 de milioane de vorbitori nativi, la nivel global, potrivit statisticilor enciclopediei Ethnologue. De asemenea, franceza este cea de-a doua cea mai populară limbă în ceea ce priveşte numărul oamenilor care o studiază, dar şi una dintre limbile oficiale de lucru în cadrul Naţiunilor Unite, Crucii Roşii Internaţionale, NATO, precum şi a Comitetului Olimpic Internaţional, arată statisticileUniunii Europene.
În concluzie, preferinţa oamenilor de afaceri sau a companiilor multinaţionale pentru investiţiile în cursuri de limbi străine depinde atât de numărul de vorbitori la nivel mondial, cât şi de numărul de ţări unde limbile respective sunt oficiale, alături de puterea de cumpărare şi de nivelul de educaţie.
Aura Ipate
Director General, Centrul de Limbi Străine A_BEST
Cu o experienţă de peste 8 ani la catedră şi de 5 ani în managementul resurselor umane în zona didactică, Aura conduce activităţile Centrului de Limbi Străine A_BEST. Înfiinţat în 2008 şi acreditat LCCI (London Chamber of Commerce and Industry) – International Qualifications from EDI în 2009, acesta furnizează servicii lingvistice complete la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine pentru adulţi – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limbi străine pentru copii; cursuri de limba română pentru expaţi; testări ECL; testări LCCI; pre-testări Cambridge; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic în limbi de circulaţie internaţională; sejururi lingvistice.