Transportatorii ies în stradă, cu miile, pe 10 Decembrie
Transportatorii anunţă că vor organiza un protest de amploare pe data de 10 decembrie, la Bucureşti, prilej cu care vor cere demisia şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu.
La protest ar urma să participe 7.000 de autobuze, autocare şi taxiuri. Protestul, programat să se desfăşoare, în data de 10 decembrie, între orele 10-14, ar urma să aibă loc atât în faţa clădirii Guvernului Româneii, cât şi la Primăria Capitalei şi la sediul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Organizatorii spun că vor cere demisia şefului ASF, Mişu Negriţoiu, pe care îl acuză că "nu este cu nimic mai bun decât predecesorul său" . Mai mult, acesta ar conduce o instituţie "anticetăţean".