Trei mari secrete ale companiilor de top
Companiile care şi-au asumat angajamentul de a avea o cultură puternică în mediul lor de lucru au, de regulă, performanţe bune, iar acum ocupă locuri de vârf în noile topuri realizate de Great Place to Work Institute. Printre companiile care au obţinut cele mai bune performanţe din cele aflate în topul „Cele mai bune medii de lucru în multinaţionale ale anului 2011“ se numără companii din domeniul tehnologiei despre care se ştie că au o cultură puternică, precum Microsoft, NetApp, SAS şi Google.
Oare chiar există o corelaţie directă între investiţia în angajaţi şi profitabilitate? În cartea sa cea mai recentă, „Ciclul culturii organizaţionale“, profesorul de la Harvard Business School, James L. Heskett, scrie că unor asemenea investiţii le sunt datorate 20 până la 30 de procente din diferenţialul de performanţă al companiei atunci când se face comparaţia cu competitorii care „nu se remarcă prin cultura organizaţională“.
Deirdre Campbell este managing director al diviziei corporate al Burston-Marsteller, unde conduce divizia de comunicare financiară şi este specializată în construirea de strategii de obţinere a unor câştiguri cât mai mari din investiţii pentru companiile din top Fortune 100. Este membru în consiliul de conducere al Council for Economic Education).
Acest articol poate fi citit integral în varianta tiparită a revistei CARIERE disponibilă începând cu data de 26 ianuarie 2012 la chioşcurile de presă din reţeaua Hachette şi Hiparion.