Un fost magistrat încasează pensie de 24.415 de lei
"Pensia respectivă intră în categoria pensiilor speciale, în care se încadrează magistrații, angajații Curții de Conturi și aviatorii. În cazul magistraților și aviatorilor, în fiecare an se actualizează pensia, în funcție de niște adeverințe pe care le primesc de la instituțiile lor.
La Curtea de Conturi este stabilită o sumă fixă. În cazul magistraților și al aviatorilor, se face o actualizare a pensiilor în funcție de aceste adeverințe pe care le primesc și pensiile sunt mereu în creștere", a explicat Sorin Enache, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Brăila.
Lăsând la o parte acestă excepţie, care e situaţia, per total, a pensionarilor din România?
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, consultate de Revista CARIERE, numărul pensionarilor din România a ajuns anul trecut la 5,257 milioane, în scădere cu 49.000 faţă de anul anterior, în timp ce pensia medie a crescut cu 6,3%, la 948 de lei (211 euro).
Raportul dintre numărul de pensionari şi cel de salariaţi a rămas anul trecut la 9 la 10, ceea ce înseamnă că 10 angajaţi activi susţin nouă pensionari, dar acest raport variază de la un judeţ la altul.
De la 1 martie 2017, pensia minimă garantată a fost majorată de Guvern de la 400 la 520 de lei, de măsură beneficiind peste un milion de pensionari, potrivit Ministerului Muncii.