Un român preia controlul rețelei de retail Auchan
"Sunt încântat să îl numesc pe Ionuţ Ardeleanu în poziţia de Director General Auchan România, cu misiunea de a continua dezvoltarea Auchan şi de a construi o companie multi-format, multi-canal, cu echipe puternice şi entuziaste în serviciul tuturor locuitorilor din România. Reafirmăm prin această numire, încrederea pe care o avem în ţară, în echipele locale şi în meseria noastră şi dorinţa de a face din România una din marile ţări Auchan,” a anunțat François Remy, Preşedinte Auchan România.
În noua organizare Auchan Retail România, comitetul director va fi condus de Ionuţ Ardeleanu, 34 de ani, director general, sub coordonarea lui François Remy, preşedinte Auchan România şi va fi alcătuit din directorii regionali şi cei 6 directori de servicii suport : Produs, Inovaţie, Performanţă, Eficienţă, Resurse Umane şi Finanţe.
Foștii responsabili Auchan România, Frédéric Bellon şi Patrick Espasa director general şi, respectiv, preşedinte, au primit noi misiuni în conducerea Auchan Retail Franţa.
Ionuț Ardeleanu, titular al unei diplome în ştiinţe economice și-a început cariera în cadrul companiei în 2006 ca manager de raion la magazinul Auchan Titan din Capitală. I-au trebuit mai puțin de doi ani să ajungă director de magazin, de data aceasta la Timișoara (2008). Provocările s-au ținut lanț pentru tânărul director. Aflat în plină expansiune în România, conducerea Auchan îi încredințează în 2011 misiunea de a deschide hipermarketul Auchan din Craiova în conceptul fashion discount, bucurându-se de rezultate excelente. Anul următor este numit director de ofertă în cadrul departamentului Marketing iar în 2013 primește o nouă provocare și este numit director regional pe regiunea Sud, nou creată în organizarea Auchan. În responsabilitatea sa avea să fie integrarea şi transformarea magazinelor Real din regiune.
Auchan România a deschis primul hipermarket în noiembrie 2006, în Bucureşti. În prezent are în portofoliu 33 de hipermarketuri cu circa 11.000 de angajaţi, cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1 miliard de Euro în 2014.