Undă verde pentru tichete de masă de până la 15 lei
Camera Deputaţilor a adoptat legea privind modificarea valorii tichetelor de masă. Aceasta va putea ajunge la maximum 15 lei, faţă de 9,57 lei, cât este acum, anunță news.ro. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Legea a fost iniţiată de parlamentari, din PSD, PNL, UDMR şi din grupul minorităţilor. În forma iniţială, proiectul prevedea o creştere a valorii nominale a tichetelor de masă la 12 lei, însă comisiile din Camera Deputaţilor au adoptat un amendament potrivit cărora suma maximă devine 15 lei. În acest moment, valoarea unui tichet de masă este de 9,57 de lei, fiind printre cele mai mici din Uniunea Europeană.
Legea va merge la preşedinte pentru promulgare.