Urmează o nouă perioadă de glorie pentru metalul preţios. Pariază pe aur!
Şi-a pierdut aurul acel statut de valoare refugiu în vremuri tulburi? Statut de care s-a bucurat până anul trecut, când metalul galben era prezentat drept investiție-scut în fața turbulențelor de pe piețele financiare și a amenințărilor inflaționiste? Părerile sunt împărțite. Experții ne liniştesc şi ne spun că, după perioada în care aurul pare să fi intrat în dizgrația tuturor, își va reveni, pentru a atinge noi valori record. Prin urmare, pregătiți-vă de atac. Sunt însă și alții care, dimpotrivă, afirmă că metalul galben nu se va mai ridica pentru mult timp de acum încolo la culmile de altădată.
La 22 august 2011 , preţul aurului a atins nivelul record de 1.909,00 dolari/ uncie, reuşind, în decurs de numai câteva zile, o creştere de aproape 100 de dolari/uncie (uncie=31.1035 grame). Dolarul se deprecia faţă de moneda unică, veştile din economie nu erau deloc încurajatoare, iar previziunile analiştilor nu anunţau nimic bun. Piaţa metalului galben va continua să urce, au anticipat, la acea dată, experţii, prognozând valori de 2.000 dolari/uncie, ba chiar de 2.500 de dolari până la sfârşitul anului.
Citiți articolul integral pe IncomeMagazine.ro