Vestile proaste se dau cu muzica buna

Orice compozitor care doreste sa impartaseasca ascultatorului sau un anume sentiment sau o anumita stare o poate face negresit aplicand aceste reguli. Se stie ca ritmul de vals, de exemplu, format din trei masuri, ne trezeste numai emotii placute si il simtim foarte familiar; si aceasta pentru simplul motiv ca valsul intra in rezonanta cu bataile propriei noastre inimi. Armoniile ne relaxeaza si ni se topesc in simturi, pe cand sunetele dizarmonice ne perturba, ne activeaza sau ne enerveaza. Muzica poate face orice cu noi atunci cand ne gaseste culoarul de acces, cand ni se adreseaza personal.

Comunicarea este o problema de armonie

In general, daca am avea timp sa observam lucrurile simple si am tine seama de ele, n-ar trebui sa mai cautam solutii la blocajele de comunicare. O problema ar fi, de exemplu, legata de modul prin care un manager ar putea sa comunice lucrurile neplacute unui subordonat (de tipul "de azi nu mai lucrezi la noi") si despre cum acesta, la randul sau, va comunica alte lucruri, tot neplacute, managerului sau. Primul raspuns care imi vine in minte este "cu diplomatie"… La o a doua gandire, raspunsul este: "intr-un mod cat se poate de muzical".

Haideti sa ne gandim la o melodie preferata. De ce imi poate placea foarte mult o melodie? Pentru ca imi aminteste de o perioada a copilariei cand ma plimbam cu bicicleta si mama imi acorda doar mie atentie (pe vremea aceea, fratele meu nu se nascuse inca, sac!). Pentru ca atunci cand m-am indragostit, melodia aceea ma facea sa plutesc si sa simt in pori chipul iubit. Pentru ca aveam o gasca extraodinara in liceu cu care radeam pana nu mai puteam si ascultam impreuna acea melodie. Pentru ca sunt epuizata, iar melodia asta ma relaxeaza, ma face sa uit de mine si de lume. Pentru ca imi aminteste de Marea Rosie.

Ma gandesc cum ar fi daca seful meu mi-ar spune, in ritmul melodiei mele, ca nu mi-am facut treaba, ca am probleme de comunicare, ca am intarziat cu lucrarea, ca cer prea multi bani pentru cat muncesc, ca nu mi-am facut bugetul, ca mai am multe de invatat, ca imi da un ultimatum, ca nu m-am integrat, ca nu sunt de neinlocuit, ca ma da afara, ca m-a dat afara… Iar eu, la randu-mi, sa-i cant pe melodia lui preferata ca e incompetent, ca nu invat nimic de la el, ca nu stie sa comunice cu echipa, ca nu ma intelege, ca ma trateaza fara respect, ca nu-mi da banii pe care ii merit, ca e un zbir, ca m-am saturat, ca imi dau demisia.

Curajul de a spune lucruri neplacute

Poate ca fiecare dintre noi a gandit toate aceste lucruri la un moment dat, dar nu le-a spus niciodata. Pentru ca nu ne-a permis politetea, teama, jena, rangul. Sau nu am gasit melodia potrivita pentru a le spune. Pentru ca fiecare dintre noi avem o melodie preferata, nu? Daca spui un lucru neplacut pe o melodie neplacuta, timpanele nu mai aud; nici nu mai conteaza versurile. Insa ar trebui totusi sa ne spunem lucrurile care ne apasa sau ne deranjeaza la ceilalti si nu ne lasa sa ne bucuram. Acesta este primul pas spre schimbare, de multe ori reciproca. Cum s-o facem? Unele reprosuri dispar in timp, pentru ca relatia se mai limpezeste, neintelegerile se clarifica sau se schimba contextul. Alte nemultumiri nu dispar niciodata. Pe ele le luam ca atare. Insa

de multe ori poate fi suficient sa vorbesti despre nemultumirea ta pentru ca ea sa dispara, iar cel de langa tine sa inteleaga si sa schimbe ceva.

Iar atunci cand vorbesti, nu trebuie sa uiti nici o clipa ca tie iti place o melodie si ca interlocutorului tau poate ii place o alta; dar nici ca poate aveti o melodie comuna preferata de care inca nu ati aflat. Totusi, in toata aceasta lume mozaicata de melodii, exista ritmuri care intotdeauna ne vor face sa dansam, exista armonii care intotdeauna vor trezi in noi toti aceeasi emotie.

Ma intreb cum ar fi daca am face sedinte in ritm de vals.