Vremea florilor a trecut: oferă-i un business! Care sunt orașele cele mai favorabile pentru femeile de afaceri
Firmele care au cel puţin o femeie asociat sau administrator sunt majoritare în domenii de top din businessul românesc: Comerţ cu amănuntul produse nealimentare, cod CAEN 4719 (65%) sau Activităţi de consultanţă pentru afaceri, cod CAEN 7022 (52%). Există chiar o categorie de afaceri dominată autoritar de firmele în care se află femei în rândul acţionarilor: Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, cod CAEN 9602, domeniu în care peste 24 mii de companii, adică 88%, sunt deţinute sau conduse de o femeie.
Femeile practică această activitate sub formă de PFA în Zona centrală şi nord-vestică a României (în special din Transilvania), ajungând în unele judeţe până la 90% PFA-uri, în vreme ce în zona sudică a României (în special în Muntenia), „această activitate se practică sub formă de SRL, ajungând în unele judeţe până la 80% SRL-uri.
Sibiu, Bucureşti şi Cluj, cele mai favorabile locuri pentru femeile de afaceri
Cele mai profitabile firme în care există cel puţin o femeie asociat sau administrator se află în Sibiu, cu un profit mediu de peste 0,4 milioane de lei, Bucureşti (0,32 milioane de lei), Cluj (0,28 milioane de lei). Judeţele care punctează cel mai puţin la capitolul profit sunt Gorj (0,05 milioane de lei), Caraş-Severin şi Teleorman (câte 0,06 milioane de lei).
Clasamentele se schimbă când vorbim despre numărul de angajaţi ai companiilor în care sunt implicate femei. Astfel, cei mai mulţi angajaţi sunt înregistraţi la firmele din Gorj (o medie de 11 angajaţi). Alte judeţe în care se înregistrează un număr mediu ridicat de angajaţi sunt Bucureşti (10), Sibiu (9), Covasna, Mureş, Harghita şi Vaslui (câte 8 angajaţi în medie). În schimb, media numărului de angajaţi în companiile în care sunt implicate femei este de 4 angajaţi în Giurgiu şi câte 5 în Dâmboviţa, Buzău, Teleorman şi Dolj.
Creditinfo România este o companie specializată în furnizarea produselor şi serviciilor de management al riscului comercial, cu o experienţă de peste 13 ani în piaţa din România.