Warren Buffet nu şi-a cumpărat insulă în Grecia. Presa a trunchiat declaraţiile
Miliardarul american Warren Buffet a declarat că informaţiile potrivit cărora a cumpărat insula Agios Thomas, de lângă Atena, împreună cu agentul imobiliar italian Alessandro Proto, sunt complet false.
"Până când a apărut ştirea, nu am azit niciodată de Proto, tipul care face afirmaţiile privitoare la insula grecească", a transmis un purtător de cuvât al americanului, citat de Reuters.
Ştirea achiziţiei a apărut iniţial în ziarul Proto Thema şi apoi a fost preluată de către agenţiile de presă. Compania italianului, Proto Enterprises a transmis la rândul său un drept la replică pentru Reuters, precizând că anumite declaraţii ale agentului de real estate au fost greşit înţelese şi că firma nu este în niciun fel afiliată ziarului grecesc care a publicat ştirea.
"Domnul Proto nu a spus niciodată că domnul Warren Buffet a cumpărat o insulă în Grecia. A spus că este interesat să îi ofere o insulă domnului Buffet. Iar dacă presa a relatat asta altfel, nu e problema noastră", a transmis compania.
De fapt, Alessandro Proto urmărea ca declaraţiile lui să ajungă, prin media, la Warren Buffet. În ciuda neînţelegerilor apărute, italianul este pregătit şi convins că îi va vinde o insulă lui Warren Buffet. Sau, chiar dacă nu îi va vinde lui Warren Buffet, se va fi auzit de el.