Wolf Theiss lansează programul anual de burse pentru studenții la drept
Programul presupune acordarea a 2 burse anuale, în valoare totală de peste 2.000 EURO, ce vor fi puse la dispoziția studenților selectați pe întreaga perioadă a anului academic (inclusiv sesiunea de examene), respectiv intervalul septembrie-iulie.
“Initiațiva are la bază dorința de a spijini pregătirea profesională a tinerilor studenți ce aspiră să devină avocați. Suntem de părere că acest demers va stimula performanțele academice și va contribui la formarea viitorilor profesioniști din România”, declară Bryan Jardine, Managing Partner Wolf Theiss.
Lansarea oficială a „Burselor Wolf Theiss” a avut loc cu ocazia unei prezentari organizate de Wolf Theiss ieri în cadrul Facultății de Drept.
Bursele se adresează studenților aflați în anul III de studiu în cadrul unei Facultăți de Drept acreditate, din România. Selectarea câștigătorilor se va face pe baza unui concurs de eseuri pe o temă data. Eseurile vor putea fi transmise în perioada 1 aprilie – 1 mai 2013.
Rezultatele selecției vor fi comunicate în data de 15 mai, în cadrul unui eveniment în premieră pentru firmele de avocatură din România: „Ziua Porților Deschise Wolf Theiss”. La acest eveniment vor fi invitați primii 22 de studenți selectați în cadrul competiției pentru „Bursele Wolf Theiss”.