Work from home – Provocări pe timp de criză (IV). Lavinia Rașcă: Lasați copiii să vă vadă muncind!
Sursa foto: Pixabay.com
Distanțarea socială este cea mai sigură modalitate de a limita răspândirea virusului COVID 19. Acesta este motivul pentru care, acolo unde a fost posibil, companiile au luat decizia de a închide birourile, oferindu-le angajaților posibilitatea de a lucra de acasă. Iată-ne, așadar, într-o situație total inedită, după cum aprecia în articolul de ieri Simona Istrate, Managing Partner la ACKnowledge, suntem în cel mai mare experiment de lucru în REMOTE din istorie.
Dar nu numai noi suntem acasă, ci și copiii noștri, parte a aceluiași experiment fără precedent.
Cum gestionăm situația, cum procedăm astfel încât micuții să nu se simtă neglijați, dar, în același timp, să ne putem concentra și pe sarcinile pe care le avem de îndeplinit și, mai ales, să nu deranjăm ședințele, întâlnirile, consultările cu liderii, colegii, clienții, desfășurate în aceste zile 100% online?
Lavinia Rașcă, Prof. Univ. (Strategie și Antreprenoriat) ASEBUSS, Director General – EXEC-EDU, organizație care, de la declanșarea stării de urgență a luat decizia de a lucra 100% online, a trecut deja prin câteva experiențe de acest gen și are câteva sfaturi.
”Privesc criza Corona Virus cu îngrijorare moderată și precauție maximă. Sunt preocupată de efectele ei economice. Dar nu pot să nu recunosc, a nu știu câta oară: momentele dificile duc la salturi rapide. Am avut primul curs ExecutiveMBA în spațiul virtual, pe platforma SharePoint și a fost interactiv. Am moderat analiza situației a patru companii românești. Nu aș fi făcut acest lucru prea curând, în condiții normale. Vom fi online, la ASEBUSS și la EXEC-EDU, până când situația se va normaliza”, a scris pe contul personal de Facebook, Lavinia Rașcă.
Fiind o echipă tânără, evident în timpul acestor întâniri au apărut deja și surprize – Lavinia Rașcă le-a numit însă ”momente foarte simpatice” – când, în plină ședință, un băiețel a venit să-și îmbrățișeze și sărute mămica, apoi o fetiță a apărut pentru un moment și le-a făcut tuturor cu mâna, zâmbindu-le.
”Nu a fost nicio problemă, nu ne-a deranjat. Asemenea momente simpatice sunt normale când lucrezi de acasă și toată familia e acasă. Eu îmi încurajez colegii să lase astfel de situații să se desfășoare normal, să nu intre în panică. Îi rog să-și lase copiii să ne vadă muncind. E foarte important ca ei să vadă ce facem, să înțeleagă că e important ce facem, să fie un exemplu și pentru ei. E o provocare pentru noi toți, ne adaptăm din mers. Nici nu visam că tehnologia are atâtea valențe! Noi ne grăbim să ne adaptăm vremii și vremurilor. Dar, să nu uităm să ne bucurăm de orice lucru, cât de mic. Este ca la carte: presiunile și nu vremurile bune sunt cele ce accelerează schimbarea! Deci au și presiunile partea lor bună, să nu o ignorăm și să o apreciem!
Deocamdată, să rămânem în casă! E foarte important să avem grijă unii de alții și de noi!”.
MENȚIUNI:
Articolul face parte din campania de presă Work from home – Provocări pe timp de criză, lansată luni, 16 martie, de Revista CARIERE.
Am pornit de realitatea că, de la declanșarea crizei Covit 19, tot mai multe companii au ales ca variantă de lucru munca de acasă (work from home) sau de la distanță (remote work), un concept care în România este la început de drum și asupra căruia, înainte de această perioadă incertă, specialiștii încă dezbăteau, căutând implicații, avantaje și dezavantaje, atât pentru angajați cât și pentru angajatori.
Nevoia de izolare, dictată de gradul mare de contagiozitate a coronavirusului însă, a obligat mediul de business să opteze pentru acest mod de lucru. Iată-ne, așadar, angajați și angajatori, într-o situație fără precedent. Căci, categoric, trecând peste modificările birocratice și legislative ce trebuie luate în calcul, work from home/remote work este o provocare pentru noi toți, deopotrivă. O provocare căreia însă trebuie să-i facem față, să ne adaptăm, găsind cele mai bune soluții, cu calm, luciditate și responsabilitate.
În acest context, pentru a fi cât mai aproape de cititorii ei, Revista CARIERE, publicație care a optat deja pentru munca la domiciliu în această perioadă, a lansat o rubrică nouă cu titlul WORK FROM HOME.
Ne propunem astfel să fim o punte de legătură între cei care au nevoie de sfaturi și cei care le pot oferi.
Lansăm așadar și o invitație către dumneavoastră de a împărtăși împreună această experiență și de a învăța împreună să trecem prin această perioadă care ne pune la încercare atât pe noi ca oameni cât și businessurile în care activăm.
Citește și: Work from home – Provocări pe timp de criză (I). Florian Koleci, sfaturi pentru manageri și team-leaders