Cum îți faci timp să reflectezi la cunoștințele pe care le acumulezi?

Am fost întrebată recent: Cum îți faci timp să reflectezi la cunoștințele pe care le acumulezi?

Nu ține atât de timp, cât ține de stare.

Ce avem de făcut este să identificăm acea stare în care suntem cel mai receptivi la noi înșine, la ceea ce învățăm și trăim, și să aflăm ce ne-o prilejuiește. Iar apoi, să ne-o prilejuim noi înșine – e o chestiune de igienă a spiritului.

În cadrul master class-ului de leadership pe care l-a susținut anul trecut la București, Gianpiero Petriglieri ne-a vorbit, printre multe altele, despre faptul că leadershipul de calitate se află la intersecția dintre conexiunea cu sine și conexiunea cu ceilalți. De altfel, nu poți avea o relație autentică cu ceilalți dacă nu ai mai întâi o relație autentică cu tine.

Întrebat ce obiceiuri putem adopta pentru a ne dezvolta abilitățile de lider, Petriglieri a răspuns:

„Este nevoie să cultivăm acele obiceiuri care ne apropie de noi înșine și apoi de ceilalți oameni. Așadar, aceste obiceiuri nu pot fi decât specifice fiecăruia, nu sunt general valabile. Iar dacă nu știi ce te apropie de tine și ce te deschide către ceilalți, atunci întreabă-i pe oamenii care te iubesc: Când sunt eu cel mai tare eu însămi, când funcționez cel mai bine și sunt cel mai deschis și receptiv și prezent și creativ? Oamenii care te iubesc știu și îți vor răspunde: Când schiezi. Când înoți. Când faci o plimbare în pădure. Când joci tenis. Când citești. Când te joci cu copiii. Află ce te apropie de tine și ce te deschide către ceilalți și ai grijă să practici regulat cel puțin câte un obicei care să deservească fiecare dintre cele două scopuri, pentru echilibru.”

Procesul de înțelegere nu poate fi forțat, precipitat, controlat, impus, grăbit.

Este nevoie de răbdare, de încredere, de deschidere. Adevărul vieții depășește cunoașterea noastră – care este limitată la informațiile pe care noi le acumulăm și la capacitatea de înțelegere a minții noastre. Mintea e conectată la adevărul omului, iar inima e conectată la adevărul universului. Așadar, adevărul vieții poate fi doar revelat. Iar pentru asta e nevoie să te lași în voia lui, să i te deschizi.

În cartea sa, “Gift from the Sea” (Darul mării), Anne Morrow Lindbergh face o analogie între felul în care marea își scoate la suprafață comorile și modul în care comorile spiritului ies la suprafață:

“Nu trebuie ca noi să căutăm aceste comori sau – Doamne ferește! – să săpăm după ele. Nu, nu se scotocește pe fundul mării, nu! Asta ne-ar zădărnici cu totul planurile. Marea nu-i răsplătește pe cei care sunt prea dornici, prea lacomi, prea nerăbdători. Când sapi după o comoară ești nu numai nerăbdător și lacom, dar și lipsit de credință și încredere. Răbdare, răbdare, răbdare – asta ne învață marea. Răbdare, credință și încredere. Trebuie să fii golit, deschis, liber de preferințe, cum e plaja – așteptând darul mării”.

Pentru a înțelege lucrurile uneori este nevoie să trecem prin transformări. Transformările se petrec în timp. Dar noi suntem atât de concentrați pe viteză, încât am ajuns să credem că viteza este mai întotdeauna cea mai bună soluție. Există un ritm firesc al lucrurilor și nu e firesc degeaba. Între însămânțare și coacere, între naștere și maturizare, între idee și implementare există câteva etape firești de creștere, formare și consolidare. În goana după viteză, însă, noi sărim nu numai peste numărul etapelor, ci și peste caracteristicile lor – dar acestea sunt esențiale, pentru că unele dintre ele ne solicită mintea în diverse moduri formatoare, altele ne solicită corpul în moduri structurale, iar altele ne solicită sufletul în moduri vitale. Toate sunt necesare. Astfel, ritmul firesc este nu numai funcțional, ci și mult mai satisfăcător.

Ca să ne găsim răspunsurile, trebuie să ne căutăm întrebările. O întrebare nouă înseamnă o perspectivă nouă. „Formulează o întrebare diferită, care să-ți deschidă o perspectivă diferită, care să-ți arate o cale diferită, care va face toată diferența”, spune Hal Gregersen.

Dăruiește-te schimbărilor din viața ta.

Acceptă, dar și caută, schimbarea. Prilejuiește schimbări în viața ta. Dar nu le trăi cu neîncredere și încrâncenare, ci cu generozitate și deschidere. În plină schimbare, spiritul iese din obișnuințe și automatisme, este activ și receptiv, prezent și atent. În acele momente, fii și tu atent la cum se văd și cum se simt lucrurile și situațiile din viața ta – atât cele noi și încă necunoscute, cât și cele vechi și deja știute. Vei găsi perspective noi, le vei înțelege mai bine pe cele vechi, îți vei îmbogăți viața cu mai mult rost și sens.

Prin schimbare este definit un spațiu mai potrivit pentru tine. Schimbarea te dezvăluie. Te arată. Te destăinuie. Te eliberează.

Trăiește ca un călător, nu ca un turist. „Călătorul vede ce e de văzut, turistul vede ce a venit să vadă”, spunea scriitorul G. K. Chesterton. Viața se descoperă. Asigură-te că viața ta te reprezintă.