Cum să construiești, ca manager, un buget de HR ca la carte în 2023
Dimensiunile unei viitoare recesiuni pot fi imprevizibile. Așadar zilele acestea, liderii HR își concentrează resursele pentru a construi o cultură faină pentru angajați, cu un echilibru corect cost-eficiență.
În acest context, printre prioritățile anului 2023, pe lista departamentelor de HR se numără:
Prioritatea nr. 1: Dezvoltarea managerilor
Pe măsură ce organizațiile și societatea evoluează, cresc și așteptările de la responsabilitățile liderilor, făcându-le rolurile din ce în ce mai complexe. Mediul de lucru de astăzi are nevoie ca aceștia să fie mai autentici, empatici și adaptabili.
Pentru a-i ajuta pe lideri să răspundă acestei nevoi, responsabilii de HR investesc tot mai mult în programe educaționale.
Încurajarea lecturii pe zona de leadership este unul dintre instrumentele pe care managerii resurselor umane le folosesc pentru a-și atinge acest obiectiv. Numeroase cărți oferă idei și strategii ce schimbă modul în care managerii gândesc și propun o nouă abordare a modului în care se desfășoară afacerile și relațiile cu oamenii din echipe. Dintre acestea, putem menționa:
1. No rules rules – de Reed Hastings și Erin Meyer
2. Thanks for the feedback. The Science and Art of Receiving Feedback Well – de Douglas Stone și Sheila Sheen
3. Sinceritate radicală – de Kim Scott.
Prioritatea nr. 2: Experiența angajatului
Construirea unui mediu bazat pe transparență, încredere, creativitate și joacă este deja pe agenda managerilor de HR de ani buni. Laszlo Bock, fost Senior Vice President of People Operations la Google, propune în cartea Work Rules, metode ce pot fi testate rapid și ușor pentru a dezvolta o cultură organizațională centrată pe oameni, care catalizează performanța, dar și bucuria de a te implica în proiecte sau a petrece timp cu colegii.
Prioritatea nr. 3: Onboarding
Competiția pentru talente pare să crească semnificativ în ultima perioadă. Iar liderii din recrutare se concentrează pe strategii noi pentru a se alinia nevoilor actuale de business.
Una dintre strategiile pentru a atrage și susține candidații potriviți este crearea unui program de onboarding atrăgător care include un kit de bun venit personalizat, alături de un pachet de beneficii complex.
Accesul facil la resurse de dezvoltare personală și profesională este tot mai sus în lista așteptărilor angajaților. Iar Bookster este platforma care oferă acces simplu, rapid și personalizat la cărți, contribuind la o experiență frumoasă în rândul oamenilor din companii.
Peste 1.200 de companii din România au inclus Bookster în pachetul standard de beneficii pentru oamenii lor din dorința de a se poziționa în piață ca learning organisation, susținând astfel obiectivul de evoluție al oamenilor.
Dacă vrei să te alături acestor organizații și să incluzi Bookster în bugetul tău de HR din 2023, poți afla costul lunar în funcție de numărul angajaților tăi, accesând pagina https://companii.bookster.ro.
Bookster este prima platformă care aduce cărțile mai aproape de oameni și îi inspiră să se dezvolte personal și profesional prin lectură. Din 2013 și până astăzi, Bookster a devenit cel mai iubit beneficiu în peste 1.000 de companii din România cu un scor de +95 puncte pentru indicatorul Net Promoter Score, care arată în ce măsură utilizatorii unui serviciu sunt și promotorii lui. Astfel, în fiecare săptămână, aproape 15.000 de cărți ajung pe birourile angajaților din România. Zi de zi rafturile platformei sunt îmbogățite cu diverse titluri noi, articole, discursuri și interviuri din domenii variate pentru a acoperi cât mai mult din interesele cititorilor.
În cadrul unei comunități faine și de încredere, cei peste 91.000 de cititori activi ai Bookster au acces la cărți de top din lume și se bucură de recomandări personalizate, promptitudine și accesibilitate. Printre alte companii care iubesc Bookster se numără Banca Transilvania, Kaufland sau Accenture.