Cum să fii tânăr la bătrânețe? Vârsta ca potențial, nu ca patologie

Timpul ne presează. Pentru că trece, pentru că este ireversibil. Suntem învățați să ne fie teamă de timp. Trebuie să ne ascundem ridurile, să ne vopsim părul alb, să ne mascăm lentilele cu rame cool. Suntem învățați că bătrânețea nu e cool.

Uităm că timpul trece cu folos, că trecerea timpului are rost. Nu ne învață nimeni să acceptăm înaintarea în vârstă, să-i prețuim beneficiile, să-i înțelegem sensul și funcționalitatea în ritmul și în procesul vieții.

Am învățat să mă gândesc la toate acestea de la Jane Fonda. În anul 2011, Jane a susținut un TED Talk în care a vorbit despre fenomenul îmbătrânirii populației și efectele acestuia asupra oamenilor, societății, economiei. Jane denumește acest fenomen „revoluția longevității”. Până în anul 2050, numărul persoanelor de 60 de ani va ajunge la 2 miliarde și va depăși numărul copiilor care nu au împlinit încă vârsta de 5 ani.

Despre fenomenul îmbătrânirii populației și implicațiile acestuia scriem și în numărul curent al Revistei CARIERE.

AL TREILEA ACT

Astăzi trăim cu aproximativ 34 de ani mai mult decât străbunicii noștri – ceea ce înseamnă o a doua viață adultă. Jane Fonda ne propune să ne gândim la aceste 3 decenii ca la cel de-al treilea act al vieții, cu propria sa semnificație în dezvoltarea și devenirea omului. Este o perioadă la fel de diferită de vârsta mijlocie ca adolescența de copilărie. Astfel, Jane ne invită să nu ne mai gândim la viață ca la o arcadă ce coboară în neputință și slăbiciune, ci să privim viața ca pe o scară. Vârsta înaintată este perioada de ascensiune a spiritului omenesc către înțelepciune, plenitudine și autenticitate. De altfel, spiritul se ridică în ciuda limitelor și neputințelor fizice. „Să privim înaintarea în vârstă ca potențial, nu ca patologie”, spune Jane Fonda citându-l pe Picasso: „E nevoie de timp ca să devii tânăr”.

Calitatea vieții noastre nu depinde atât de ce (ni) se întâmplă, cât de cum înțelegem și cum reacționăm la ceea ce se întâmplă. Este ceea ce susține și Viktor Frankl în cartea sa, „Omul în căutarea sensului vieții”. Jane Fonda ne îndeamnă să căutăm să ne înțelegem mai bine viața, să ne vindecăm relația cu trecutul, să ne despovărăm de furie, frustrare, neiertare, tristețe, neajutorare, teamă. Calitatea și frecvența gândurilor structurează căile neuronale. Astfel, gândurile preponderent pozitive și constructive schimbă calitatea vieții pentru că ne schimbă perspectiva, viziunea, atitudinea, starea de spirit, deciziile, intențiile, dorințele, speranțele.

La bătrânețe viața își încetinește ritmul, iar asta ne permite să privim lucrurile în profunzime, să le înțelegem mai bine și să facem distincție între ceea ce este important și ceea ce este irelevant.

Jane Fonda a fost întotdeauna o activistă. Dar, după ce a împlinit 60 de ani, Jane a mers la psiholog și și-a înțeles viața, apoi și-a schimbat relația cu propriul trecut, a început să scrie cărți, militează pentru cauze de actualitate – cum ar fi gestionarea corectă a fenomenului îmbătrânirii populației, protejarea și dezvoltarea sensibilității masculine – și a lansat Women’s Media Center care susține rolul mentalității femeii în societatea de astăzi. În comedia Grace and Frankie, Jane Fonda ne familiarizează cu câteva dintre realitățile vârstei a treia.

CUM SĂ PRIVEȘTI ÎN TRECUT, CA SĂ VEZI VIITORUL

În cartea sa, Prime Time, Jane Fonda oferă câteva sfaturi de îmbunătățire a calității vieții, la bătrânețe.

Iertare și recunoștință. Compasiunea față de sine și față de celălalt este un instrument vital de gestionare a vieții, la orice vârstă, și este întotdeauna însoțită de recunoștință pentru ce învățăm din tot ce trăim.

Sănătatea creierului și sănătatea mentală se întrețin prin învățare continuă. Pentru menținerea funcției cognitive, simpla activitatea mentală nu este suficientă. Este important să învățăm lucruri noi, cu care creierul nu este deprins, care ne solicită mintea și ne îndeamnă să facem alegeri, să luăm decizii.

Reflecția asupra vieții. Privindu-ți viața de la un nou nivel de înțelegere vei percepe lucrurile altfel și vei dobândi mai multă înțelepciune. Schimbându-ți perspectiva asupra trecutului, îți vei schimba viziunea asupra viitorului.

Iubirea și conexiunea cu alți oameni. Suntem născuți pentru conexiune umană – care este scopul existenței noastre. Viața are sens numai prin conexiune umană, iar în lipsa ei suntem nefericiți. Astfel, afecțiunea, căldura sufletească, legătura cu oamenii au efecte pozitive directe asupra sănătății, a funcției cognitive, a longevității.

Legătura cu ceva „mai mare decât tine”. E vital să te gândești la și să îți pese de comunitatea în care trăiești, de națiunea ta, de planetă. Legătura cu ceva mai mare decât tine îți conferă sentimentul de apartenență – care este una dintre nevoile psihologice de bază ale omului. Astfel vei avea o viață mai bogată, îți vei dezvolta talente și interese care nu numai că îți vor menține sănătatea emoțională și mentală, dar îți vor crește fericirea, starea de bine și reziliența. Este important să faci diferența dintre rezistență și reziliență. Pentru rezistență faci lucruri care îți consumă resursele, pentru reziliență faci lucruri care îți refac resursele.

La vârsta sa de 81 de ani, Jane Fonda s-a mutat la Washington pentru a susține din prima linie lupta împotriva schimbărilor climatice.

Generativitate sau „a te dărui”. Erik Eirkson a introdus conceptul de generativitate, care se referă la răspunderea pe care omul o are de a avea grijă de generațiile mai tinere, dăriundu-le din timpul și experiența sa, impărtășindu-le cunoștințe, resurse, valori. În cartea sa, Aging Well, Dr. Vaillant scrie despre faptul că generativitatea triplează șansele ca oamenii de peste 70 de ani să-și trăiască viața în bucurie, nu în disperare.

Ești omul de care aveai nevoie când erai tânăr? Este o întrebare pe care o adresez multora dintre cei cu care stau de vorbă: Chuck Edward, Matthew K. Cross, Chris Nel, Andrei Cepoi, John Florescu, Radu Afrim. Este o întrebare de (auto)responsabilizare, de trezire a conștiinței de sine, de chemare la prezență și la dăruire. Ca oameni, vrem să trăim într-o lume mai bună. Ca profesioniști, vrem performanță și talente. Când e vorba de talente, le căutăm, le recrutăm, le achiziționăm, vrem să le păstrăm. Dar știm și să le vedem, să le creștem, să le formăm? Suntem cu toții formatorii realității în care trăim și împreună construim viitorul. Este o îndatorire socio-economică și o răspundere umană pe care trebuie să ne-o asumăm.

Reacțiile la această întrebare sunt diverse – oamenii devin entuziasmați, intrigați, meditativi, emoționați, curioși, bucuroși, afectuoși. Diverse sunt și răspunsurile.

John Florescu răspunde: „Aș spune că da. Știu să ascult, sunt un om erudit, am experiență de viață. Împărtășesc și altora ce am învățat și punctez care cred eu că sunt căile de ur­mat și care cred că sunt cele ce ar trebui evitate. Dar tind să judec prea repede, adeseori, și nu cred că asta este o „cali­tate“ pe care aș fi căutat-o la un mentor, când eram tânăr.”

Radu Afrim răspunde: „Frumoasă întrebare. În următoarea piesă pe care o s-o scriu eu, am s-o bag în gura unui personaj. Aștept să văd ce răspunde el și după aia îți scriu răspunsul prin SMS.”

Matthew Cross răspunde: „Da, sunt omul de care aveam nevoie când eram tânăr. În aceeași măsură în care am fost și tânărul de care am nevoie acum.”

Marcel Proust spune că „adevărata călătorie constă nu în a căuta noi peisaje, ci în a privi cu alți ochi”, iar Leonardo da Vinci spune că „timpul este suficient pentru cei care chiar îl folosesc”. Așadar, să privim timpul cu alți ochi, să nu ne mai temem de timp și să-l lăsăm să treacă cu folos.

Citește și: Succesul la o vârstă înaintată