100% garantat, dar nu de Talent

Hmm… nu e tocmai abordarea corectă. Ştiţi zicala – „Brânză bună în burduf de câine”? Nici nu vă imaginaţi câtă relevanţă are pentru managementul talentelor! Vreau să ştiu care este părerea voastră – cât de mult contează talentul şi potenţialul în atingerea succesului? Mai jos vă prezint părerea a doi specialişti de peste hotare – Paul H. Elliott, co-autor al „Exemplary Performance- Driving Business Results by Benchmarking Your Star Performers” şi Butler Newman, responsabil cu practicile de dezvoltare şi performanţă organizaţională în compania GP Strategies:

„Mulţi lideri sunt convinşi de faptul că succesul este direct proporţional cu numărul top-performerilor din companie. Este de datoria liderilor de talente să aibă oamenii potriviţi, cu potenţialul potrivit, în poziţiile potrivite pentru a susţine nevoile curente şi viitoare ale business-ului. Ei caută indivizi extraordinari, crezând că acea calitate a talentului recrutat este chiar factorul decisiv în determinarea succesului – de unde şi preocuparea pentru deficitul de talente.

Singura problemă cu această abordare este că nu este validată de cifre.

Oamenii talentaţi pot uneori să rateze performanţa. Potenţialul nu este întotdeauna echivalent cu performanţa. Talentul este un indicator al potenţialului necesar pentru performanţă, nu al performanţei în sine. Drept rezultat, afacerile nu au succes pentru că au potenţial, au succes pentru că ajung să livreze rezultate.

Dar care să fie oare implicaţiile schimbării de optică – respectiv că nivelul de talent dintr-o organizaţie nu determină şi nivelul de performanţă a acesteia? Este posibil să replicăm rezultatele obţinute de cei mai performanţi angajaţi fără talentul şi abilităţile lor native.

Într-adevăr, liderii nu pot reuşi fără oameni talentaţi în jurul lor. Dar cercetările au arătat că rezultatele obţinute de performerii exemplari nu depind exclusiv de talent. În cartea Talent is Overrated (Talent Is Overrated: What Really Separates World-Class Performers from EverybodyElse, ed. Portfolio Trade-n.r.), autorul Geoff Colvin scrie despre faptul că talentul sau abilităţile native nu sunt responsabile pentru performanţa în business. Nici inteligenţa sau memoria. Ci practica deliberată.

O nouă oportunitate
Gândiţi-vă la oamenii care lucrează într-o organizaţie. Cel mai probabil sunt câţiva cu performanţe ridicate care generează constant rezultate excepţionale. Pentru sarcinile complexe, bazate pe cunoştinţe, diferenţa dintre performerii de nivel mediu şi performerii de top poate fi semnificativă. De exemplu, cei mai performanţi tehnicieni de mentenanţă aduc linia de producţie la capacitate maximă mult mai repede decât tehnicienii buni.

Gândiţi-vă că diferenţa este de fapt între bun şi cel mai bun, nu între cei mai buni şi cei mai slabi. Imaginaţi-vă cum ar evolua o companie dacă ar acţiona pe principiul potrivit căruia nivelul de talent nu determină nivelul de performanţă. Cum ar fi dacă organizaţiile ar crea modele de performanţă optimă bazate pe experienţa performerilor de top? Un lider de talente ar putea să …

Citiţi articolul integral pe hrmanageronline.ro.