8 metode care îți cresc motivația să iei decizia potrivită
Motivația poate fi cognitivă (ceea ce știi) sau emoțională (ceea ce simți). Atunci când vorbim de decizii logice, o folosim pe cea cognitivă, care are 2 tipologii: poți fi în consonanță cognitivă, atunci când decizia pe care o iei este compatibilă cu ceea ce știi, sau în disonanță cognitivă, când te confrunți cu informații care se contrazic una pe alta, așa cum descrie cel care a elaborat această teorie, psihologul american Leon Festinger, în 1957, la Stanford.
Luăm decizii în fiecare zi, inclusiv pe plan personal, iar unele vin însoțite de stres. Poți avea stări de stres chiar și atunci când nu știi dacă să faci concediul în țară sau în străinătate. Tocmai pentru a te motiva să iei decizia corectă și a elibera stresul sau posibilele blocaje („încremeniri” în proiecte), iată 8 recomandări de care să ții cont:
1. Contrabalansează
Poți folosi contrabalansarea pentru că te scoate conștient din starea de stres, prin creșterea atractivității variantei alese și scăderea atractivității celor la care ai renunțat. În cazul exemplului referitor la vacanță, poți să îți spui că ai ales concediul în țară pentru că îți dorești să explorezi mai mult cultura în care te-ai născut și că oricum nu îți place să călătorești pe distanțe lungi.
2. Compară
Tehnica aceasta e „genială” pentru că se referă la similarități. În exemplul de mai sus, poți realiza că nu contează unde mergi, ci contează să ai un concediu plăcut, împreună cu cei dragi.
3. Coboară
Tehnica coborârii se referă la scăderea importanței deciziei luate. Dacă te detașezi de problemă, vei vedea că variantele nealese nu sunt vitale.
4. Conformează
În același exemplu, poți spune că alegi să mergi în concediu în străinătate tocmai pentru că îți place să vezi locuri noi, să cunoști alte culturi sau să întâlnești oameni diferiți.
5. Crește
Creșterea importanței deciziei inițiale poate să fie ajutată de micșorarea recompensei sau pedepsei.
6. Caută
Atunci când cauți noi informații care să susțină consonanța cognitivă, stresul dispare și îți crește motivația alegerii potrivite. De exemplu, poți căuta articole, materiale video sau cărți care aduc argumente în favoarea alegerii făcute. Orice expunere la informații ce scad disonanța te fac să iei mult mai repede o decizie.
7. Cunoaște
Momentele de stres cauzat de alegere te fac să privești în jur și să cauți persoane care au făcut, la un moment-dat, ceea ce îți dorești tu să faci. Tocmai de aceea e recomandat să ceri părerea unor persoane care au avut deja experiența pentru care te pregătești, ca să îți confirme/infirme că decizia ta e corectă. Aici au un rol extrem de important mentorii.
8. Contrează
Dacă mai sus am vorbit despre persoanele care au dreptul să își exprime părerea referitor la subiectul care îți aduce anxietate, e normal să ai în jur și oameni care nu sunt avizați și au păreri nefondate. Nu cere sfatul celor care nu au studiat și/sau experimentat o situație de acest gen. Dacă ți se oferă astfel de sfaturi, ignoră-le.
Cel mai important lucru de știut despre stresul cauzat de disonanța cognitivă este acela că e de datoria noastră să îl gestionăm. E normal să avem decizii greu de luat, dar cel mai important este să nu rămânem „încremeniți în proiect”. De aceea, contrabalansarea, comparația, coborârea, conformarea, creșterea, căutarea, cunoașterea sau contrarea sunt instrumente extrem de utile. Hai să le folosim!
Veronel Guiman este CEO&Fondator Vmotivation și lucrează cu antreprenori, manageri și performeri care vor să aibă o motivație crescută la nivel personal, profesional și organizațional. Are 3 ani de experiență în domeniul motivației, fiind fondatorul serviciului SMS Motivațional Gratuit și autorul cărții „Dușul cu Motivație”.