A apărut Revista CARIERE
„Manifest pentru simplitate. Declinul consumerismului? Înapoi la moderaţie!” este tema acestui număr al revistei de management, leadership şi dezvoltare personală ‒ CARIERE.
Occidentul, cu o mai îndelungată şi serioasă experienţă în ceea ce priveşte capitalismul şi societatea de consum, manifestă un discernământ explicit în privinţa lucrurilor esenţiale în viaţă. Oamenii au învăţat să prioritizeze, să înţeleagă faptul că nu sunt maşini de făcut bani. Timpul şi energia necesare acestui scop pot ajunge să-l pună pe om în situaţia de a nu mai avea tot timpul şi energia de a se bucura de bunăstarea materială. Adică la ce bun toată zbaterea asta? Ce câştigăm de fapt? Dar ce pierdem ştim?
Astfel, exemplele de profesionişti care au început să petreacă din ce în ce mai puţin timp la serviciu, să-şi gestioneze mai eficient resursele personale, să-şi urmeze vocaţia şi pasiunile au început să fie din ce în ce mai numeroase în societatea occidentală, iar mărturiile acestor temerari au fost resorturi suficiente pentru ca mulţi alţii să-ndrăznească a face pasul cel mare și la noi.
România nu mai este deloc timidă din acest punct de vedere. Deja multe afaceri au fost pornite pe cont propriu sau prin asociere de către oameni care au studiat înainte reţete de antreprenoriat ori au inventat unele şi au decis să-şi transforme pasiunile în profesii. Ori s-au reorientat profesional numai fiindcă jobul le era cronofag şi energofag şi-au ajuns la pragul acela de jos în care nu mai ştiau să răspundă la două întrebări esenţiale: Cine sunt şi ce vreau?
Ulrich Roth, un german stabilit în România, este unul dintre temerarii downshiftingului, fiindcă acesta este numele de împrumut al întoarcerii omului contemporan, dependent de tehnologie, la simplitate.
Cristi Mosora, creatorul şi administratorul portalului LucruriGratis.ro, este un al alt exemplu. Amândoi au părăsit agitaţia oraşului, împreună cu familiile, şi şi-au creat propriul univers la ţară. Personal şi profesional. Unul care le aduce bucurie.
Despre ei puteți citi în cover story-ul acestei ediții, într-o analiză în care arătăm că deși avem încă un mare apetit pentru consum, individualism şi confort după perioada de colectivism și privațiuni suferite în perioada comunistă, criza economică și financiară ne-a obligat la o reevaluare a obiectivelor noastre și a stilului de viață.
Citeşte şi „Nebunia" unui nou început de afacere delicioasă
Ioana Tănase şi Lidia Iancu sunt două doamne care au renunţat la joburile din publicitate, respectiv din domeniul editorial, deschizându-şi fiecare propria afacere: Ioana este designer vestimentar, unul dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi în România, iar Lidia creează adevărate basme dulci în atelierul ei de minuni aromate. Despre ele, aflați citind secțiunea Trend a acestui număr.
În secțiunea Antreprenor aflați despre Alina Zară şi Daniela Graura, două entuziaste care au creat proiectul tarafagarasului.ro, o instituţie virtuală umbrelă, cu aplicaţii reale, care înglobează şase proiecte care au pornit de la ideea întoarcerii la origini şi la simplitate.
Aşadar, cel mai nou număr al Revistei CARIERE este o pledoarie pentru lucrurile cu adevărat importante, acelea care generează în mod natural bucuria personală şi eficienţa proprie, cea care, tot în mod firesc, aduce satisfacţia materială.