Cum sa masuram POTENTIALUL DE SCHIMBARE?
N-ati intalnit niciodata mimici rigide, posturi anchilozate, gesturi uscate, reci, scurte, sablonate, voci taraganate, monotone, seci? "Interioarele" vii, elastice, deschise emana foarte usor receptivitatea lor la schimbare prin elementele nonverbale.
Ermiane, prin studiile sale de prozopologie, dar si Corman prin morfopsihologie si alti fizionomisti au deschis drumul catre masurarea acestui coeficient. In Franta exista profesia de fizionomist, iar in recrutarea si selectia de candidati, ca si in dezvoltarea angajatilor sunt folosite atat metodele conventionale, cat si cele neconventionale.
Drumul catre cunoastere a fost pavat la inceputul umanitatii de o mijlocire tradusa prin "a simti", "a intui", "a vedea". Apoi a venit mijlocirea exprimata prin studii stiintifice, teste, chestionare, experimente. Acum (la scara universala) e reiterat echilibrul dintre cele doua.
De asemenea, persoanele care fac apel foarte mult la lobul stang al encefalului au nevoie sa gandeasca schimbarea. Cei care folosesc lobul drept intuiesc, "miros" schimbarea si se deschid fata de schimbare fara retinere. Aceste aspecte sunt vizibile in comportamentul nonverbal, precum si in triunghiul descris de ochi si centrul fruntii.
In folosirea metodelor neconventionale e foarte important talentul pe care nu il reveleaza facultatea sau alte studii teoretice. El este pregatit de observatie, inteligenta cognitiva si emotionala, motivatie a cunoasterii, intuitie. Chestionarele, interviul, simularile, alaturi de aceste abordari atipice, ofera angajatorului un tablou complet privind dezvoltarea persoanei intr-un anumit sistem.
Gandurile obsesive, emotiile cu care ne identificam si toate repetitiile pozitive si negative raman in mimica, postura, gestica, privirea sau vocea noastra. Marile schimbari interioare reinnoiesc si elementele nonverbale.
Unele persoane afirma schimbarea fara sa fie convinse de ea. Triunghiul si restul elementelor nonverbale iti spun imediat cat de aproape sau departe e subiectul fata de ceea ce declara verbal.
In piata romaneasca, instrumente ca: Lifo, Human Synergistics, Thomas, Harrison Assessment etc. ofera informatii privind atitudinea fata de schimbare, receptivitatea la nou, deschiderea fata de provocare. Tot ele te ajuta sa maximizezi prin programe de dezvoltare bine articulate angajatii care pot si vor sa creasca.
Organizatiile romanesti "de lob stang" folosesc destul de putin metodele neconventionale. Exista o anumita suspiciune, frica, retinere fata de ele. In concluzie, ele fac apel la instrumentele validate stiintific. Cele "de lob drept" (am vorbit despre ele intr-un articol din Cariere din octombrie 2007) care apreciaza si valorizeaza intuitia, flerul si viziunea, imbina neconventionalul cu metodele-vedeta, recunoscute peste tot in lume.