Dr. Merrit Moore, balerina fizician care dansează cu roboții
Cea de-a XI-a ediție a GoTech World, cel mai mare eveniment de IT & Digital din Europa Centrală și de Est a avut loc pe 3 și 4 noiembrie, la Romexpo.
Evenimentul a reunit peste 80 de companii de top, cunoscute la nivel național și internațional în domeniul IT & Digital, 162 de speaker internaționali și locali și peste 14.900 de vizitatori, profesioniști din domenii precum IT & Digital, Retail, E-Commerce, Marketing, Auto, Agricultură, Healthcare & Pharma, Real Estate, FMCG, Energie, Telecom.
Vedeta acestei ediții a fost Dr. Merrit Moore, balerina fizician care dansează cu roboții, una dintre cele mai interesante figuri ale lumilor științifice și artistice.
Merritt, balerină profesionistă, de talie mondială, dar și fizician cu specializare în fizică cuantică, a devenit celebră în ultimii ani, cu precădere în perioada pandemiei, prin conceperea și realizarea de coregrafii cu roboți industriali. Aceste acte ale spectacolului ce combină arta și tehnologia au fost prezentate în prestigioasele publicații TIME, Financial Times, BBC și Vogue.
Balerina care învață roboții să danseze și performează cu ei în reprezentații unice a absolvit magna cum laude facultatea de fizică de la Harvard și un doctorat în fizică atomică și laser la Universitatea din Oxford. De asemenea, are o impresionantă carieră ca balerină, ea activând în companii internaționale renumite de balet din: Zurich, Boston, Marea Britanie și Norvegia.
Moore a început să danseze la vârsta de 13 ani. Când avea 15 ani, a călătorit la Viterbo (Italia), unde a cunoscut-o pe Irina Roșca, care fusese dansatoare la Baletul Operei Național București. Merritt s-a antrenat cu balerina de origine română, în timpul petrecut în Italia.
Merritt Moore lucrează cu o echipă incredibilă de artiști și cercetători, pentru a pune în scenă spectacole captivante, prin integrarea științei și artei, printre care și duete romantice și emoționante cu roboți industriali.
- Majoritatea titlurilor dintre cele recente legate de tine și activitate ta cuprind sintagma quantum ballerina who dances with robots…În ce moment ți-a venit ideea e a dansa cu un robot, ce te-a determinat să te gândești la asta și cât a durat de la apariția ideii până la primul dans în studio și apoi pe scenă?
În ianuarie/februarie, chiar înainte de pandemia din 2020, am fost invitată ca artist rezident la Harvard Artlab.
Aici am început să cercetez întrebarea dacă limbajul corpului funcționează doar prin forma umană.
Cercetarile arată că 93% din toată comunicare este „nonverbală” și este exprimată predominant prin limbajul corpului. Așadar, cum poate dansul cu un alt tip de „corp” să încurajeze o conversație în jurul creativității umane în colaborare cu tehnologia?
Apoi a început pandemia și toate spectacolele mele au fost anulate. Nu aveam voie să mă văd alți oameni, să dansez cu alți oamenii, dar roboții nu fac Covid așa că am început să dansez cu roboți.
În jurul lunii iunie 2021, mi s-a cerut să performez la America’s Got Talent. A fost prima dată când dansam live și a fost o experiență magică! Am primit „da” de la toți cei 4 membrii ai juriului, deși momentul nu a fost difuzat niciodată. Începând de atunci am dansat cu roboții pentru Boston Ballet, Harvard în fața lui Mark Zuckerberg și Priscilla
Chan, în Germania, Elveția, Abu Dhabi, Los Angeles și București!
- Cum arată o zi din viața lui Merritt Moore, știut fiind faptul că ești extrem de ocupată și ai muncit și muncești mult, uneori încercând să jonglezi cu toate activitățile în care ești implicată, la Harvard în mediul artistic dar și în alte aspecte ale vieții sociale și profesionale.
Programul meu se schimbă de la o săptămână la alta. Doar într-o săptămână, de exemplu, voi fi în 4 țări, călătorind de la Boston la Bangalore, Geneva și Dubai. În fiecare zi trebuie să mă antrenez/întind pentru a rămâne în formă pentru dans. În fiecare zi trebuie să țin pasul cu e-mailurile și cu managementul, pentru a mă asigura că roboții sunt transportați în siguranță, că muzica este editată pentru spectacol, că sunt rezervate zboruri etc. În fiecare zi trebuie să mă asigur că sunt creativă și țin pasul cu programul meu de reprezentații. Din ianuarie voi și preda un curs la NYU Abu Dhabi, așa că programul meu va fi destul de încărcat!
- Ce te motivează în viața, ce gând îți dă puterea în fiecare dimineață să te ridici din pat și să fii din ce în ce mai ambițioasă?
Când eram mai tânără și munceam foarte mult, aveam tot atâtea îndoieli că ceva nu ar putea funcționa. Mi-am creat o mantra „Sunt liberă și ofer speranță”. Prima parte a mantrei mele este un reminder pentru mine că „sunt liberă”, fără prejudecăți, fără stereotipuri, fără așteptări din partea societății, liberă să fiu eu însămi. A doua parte a mantrei mele „ofer speranță” m-a inspirat să fac lucruri care m-au speriat. Mi-am dat seama ca eu eram mult mai motivață dacă ofeream ceva celorlalți și am crezut că orice pas fac înainte, îmbinând știința și arta, ar putea inspira și oferi speranță celorlalți.
Acum am vise mari despre unde pot dansa cu robotii și visez să dansez în jurul lunii într-o zi. Fiecare zi este super distractivă și reușesc să fac ceea ce îmi place.
- Ai în fața ta o fetiță care urmează să intre la primul ei curs de fizică. Ce i-ai spune?
I-aș spune să-și acorde timp pentru ea însăși. Există atât de multă presiune în zilele noastre pentru a arăta imediat performanța, dar în realitate este nevoie de timp pentru a înțelege cu adevărat conceptele. Să nu se compare cu nimeni altcineva și mai ales la început. Să continue să se bucure de misterele învățatului, pe parcursul drumului său.
- Care e balerinul tău preferat? Dar fizicianul?
Fizicianul preferat este Albert Einstein. Și-a folosit puterea imaginației pentru a face descoperiri incredibile. Îmi place citatul său „Joaca este cel mai înalt nivel al cercetării”. În timp ce „mă joc” și creez coregrafii de dans cu roboți, cred că îmi ofer expertiză și perspectivă pentru a contribui în mod semnificativ la cercetările de mai târziu.
Balerina mea preferată este, poate, Sylvie Guillem. Ea pare să aibă o personalitate puternică și disponibilitatea de a-și asuma riscuri.
- Care dintre misterele Universului ți-a atras atenția cel mai mult de-a lungul timpului și care e planeta ta preferată?
Fizica cuantică este atât de misterioasă și de minunată! Încă nu o înțelegem pe deplin și totuși facem eforturi pentru a crea o nouă tehnologie uimitoare cu ajutorul ei.
Planeta mea preferată este Pământul. Sunt uimită de modul în care Pământul este poziționat la o distanță perfectă față de soare și este alcătuit din amestecul perfect de elemente pentru a crea viață. Este incredibil!
- Dacă s-ar putea să discuți cu tine însăți cea de la vârsta la care ai început baletul ce ți-ai spune? Dacă ai lua-o de la început ai schimba ceva în tot acest parcurs profesional sau chiar și personal?
Aș încuraja-o pe tânăra Merritt să fie mai puțin conștiincioasă și să facă lucrurile așa cum sunt. Când eram mai tânără, am ezitat de multe ori, de teamă că nu „o fac bine”. Mi-a luat ceva timp să realizez că oamenii care sunt cei mai critici și mai predispuși să râdă de ceilalți sunt cei cu cele mai mari limitări în viitor, deci chiar nu merită să-ți trăiești viața după opiniile lor.
- Care este următorul proiect profesional sau personal al lui Merritt Moore?
Să am cât mai multe reprezentații în întreaga lume și să predau ca profesor adjunct la NYU Abu Dhabi.