Efectul BYSTANDER: Spectatorul care nu își asumă responsabilitatea în fața incidentelor
Accidentele și incidentele nedorite se pot petrece oriunde, inclusiv pe stradă. În cazul în care li s-ar face rău în mod neașteptat, mulți dintre noi ar prefera ca acest lucru să se petreacă într-un loc bine populat, frecventat de o mulțime de oameni. Raționamentul este următorul: „cu atâția oameni în jur, este imposibil să nu fiu ajutat(ă)”. Dar comportamentul uman este adesea paradoxal. Uneori, omul acționează într-un mod contrar celui în care ar fi de așteptat să acționeze. Astfel, contrar opiniei majoritare și concepției comune, simplul fapt că ești înconjurat de oameni (necunoscuți) atunci când ai nevoie de ajutor, nu-ți va garanta și… primirea ajutorului. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină. Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander). Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlalți martori prezenți.
Cu alte cuvinte, dacă subit starea de sănătate vi se agravează, este posibil „să muriți cu zile”, mai ales în marile metropole unde atunci când cineva vede un om întins pe stradă crede că este sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
“Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând… nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori. De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus. În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?
Experții în psihologie socială vorbesc deja despre dispersarea responsabilității. Nimeni nu se mai simte responsabil personal de evoluția lucrurilor. Efectul Bystander a fost testat de sute de ori. Rezultatul a fost cel previzibil. Cei mai mulți dintre trecători și-au urmat drumul imperturbabili, în vreme ce victima zăcea inertă sau starea sa se înrăutățea văzând cu ochii. Puțini au fost cei care au intervenit!
În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident. “În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor. În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor. Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute”, explică psihologul.
Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat
Gândirea pozitivă este crucială. „Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întrebați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face. Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.
*Photo by John Moeses Bauan on Unsplash