Negocierea salariului la angajare. Tehnici de evitare a capcanelor uzuale
Salariul, conform Codului Muncii, reprezintă contraprestaţia muncii depuse de un angajat în baza contractului individual de muncă.
Nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și angajat. De precizat că, salariul de bază, componenta fixă a remunerației, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului minim pe economie, în funcție de valoarea lui fiind calculate ulterior indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri sau beneficii financiare.
Așadar, stabilirea salariului este un moment important în timpul interviului de angajare, dar și pe parcursul carierei, la negocierile periodice, desfășurate conform politicilor interne ale fiecărei companii. Pentru că, fie că ești angajat cu state vechi, fie ești în căutarea unui loc de muncă, este normal să ai anumite așteptări financiare de la job-ul tău, dar și de la angajator sau viitorul angajator.
Cât de important este să fii pregătit pentru acest moment, mai ales dacă ești la primul interviu de angajare sau în căutarea unui nou loc de muncă, și din ce perspectivă să privești lucrurile, astfel încât momentul negocierii să nu devină unul stânjenitor?
”Pachetul salarial rămâne criteriul principal pe care angajaţii români îl au în vedere. Este dreptul candidatului să întrebe despre partea financiară, însă nu trebuie să lase impresia că este singurul motiv pentru care s-ar alătura echipei. În 95% dintre interviuri, angajatorul este primul care adresează această întrebare candidatului. Răspunsul poate fi în două feluri: fie menționează că salariul este confidențial și așteaptă oferta lor, fie le transmite care ar fi așteptările sale financiare pentru acel rol”, explică Sorina Faier, managing partners Elite Searchers. Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul executive search, Sorina recomandă candidaților să nu se simtă stânjeniți chiar dacă sunt la primul interviu, deoarece această întrebare este una uzuală și utilă pentru a vedea dacă cererea se întâlnește cu oferta.
Ceva mai delicată pare a fi negocierea în cazul pozițiilor de de top și middle management, poziții pentru care, de regulă, candidații participă și la 4-5 interviuri până la angajare și există situații în care oferta financiară se transmite în cadrul ultimului interviu. ”Din punctul meu de vedere, ar fi eficient și corect ca aceste informații să se afle de la primul interviu, pentru a nu pierde vreme nici candidatul, nici angajatorul”, recomandă Faier.
Citește și: Ce joburi și ce salarii oferă companiile tinerilor absolvenți
Ce faci dacă …
Ce faci însă dacă salariul oferit este sub așteptările tale, dar job-ul pentru care ai aplicat este exact ceea ce îți dorești? Dacă acel loc de muncă este important pentru tine, iar compania care îl oferă este bine cotată ca nivel de încredere, Sorina Faier recomandă să analizezi bine situația, să faci o listă de priorități, să analizezi contextul și abia apoi să decizi. ”Depinde ce contează pentru tine în acel moment. Dacă este un job mai prost plătit, dar angajatorul este de încredere, stabil, cu program flexibil, oferă echilibru între viața profesională și cea personală, dacă te-ai informat și consideri că vei avea un manager bun și o echipă bună, ia în calcul și posibilitățile de promovare și creșteri salariale ulterioare. Categoric trebuie cântărite toate aspectele care te interesează și comparate cu dorințele și țelurile tale”.
Oricum, în momentul negocierii este esențial să fii sincer. Să nu spui, de exemplu, că la actualul loc de muncă ai un salariu mai mare decât îl ai, ”pentru că piața este mică, angajatorii iau referințe, știu nivelul salarial din piață și poți fi eliminat imediat dacă ești prins cu minciuna”. Creșterea salarială ar trebui să fie între 10%-30%, dacă schimbi compania, apreciază expertul. În plus, poți întreba ce alte beneficii există, bonusuri, care sunt targeturile, ”dar încearcă să nu insiști foarte mult, pentru a nu da impresia că doar acest criteriu contează pentru tine”.
Cauți un job nou? Vezi oferta publicată în Revista CARIERE
Așteptările…
Legat de așteptările pe care candidații le au de la noile locuri de muncă, sunt diferențe generaționale, dă asigurări Sorina Faier, aspirațiile și nevoile fiind altele, în funcție de vârstă. De exemplu, cei tineri sunt mai direcți, au așteptări mai mari și sunt mai orientați către pachetul salarial din prezent, decât de dezvoltarea profesională. Seniorii, în schimb, chiar sunt dispuși să accepte un job mai prost plătit decât actualul sau similar dacă există planuri, strategii, valori, mod de lucru și o cultură organizațională care s-ar potrivi cu viziunea lor. De fapt, subliniază ea, ”multe studii susțin că unul din principalele motive pentru care un angajat își dă demisia este managerul direct, nu salariul”.
Citește și:
De ce își dau demisia angajații tăi? Top 5 – cele mai întâlnite motive!
Vrei să îți dai demisia? Ce trebuie să faci și să nu faci înainte și după demisie
Compară-ți salariul!
Unul dintre aspectele pozitive ale pandemiei este însă acela că a adus mai multă transparență în transmiterea pachetului financiar. Din ce în ce mai mulți angajatori publică odată cu anunțul și salariul oferit: ”De când s-a schimbat și modalitatea de lucru (remote, hybrid), iar unele industrii merg mai bine decât altele, există și de trei ori mai multe cereri decât candidați în piață. Și atunci, angajatorii au început să fie din ce în ce mai inventivi în privința beneficiilor și a salariilor, care pot fi comparabile cu cele din est”.
Și cum o piață a muncii mai transparentă, în principiu, îmbunătățește funcționarea economiilor în ansamblu, iar ”lupta” pentru recrutarea de talente și personal calificat din ce în ce mai intensă, mai multe platforme online au pus deja la dispoziția publicului, gratuit, informații complete privind salariile din diferite domenii de activitate, roluri și meserii.
Așa că, dacă înainte de marea negociere vrei să știi care e salariul minim sau maxim din piață, în funcție de meseria ta și rolul pe care vrei să ți-l asumi, e foarte simplu să te informezi.
Noi îți punem la dispoziție câteva link-uri utile, prin care poți afla ce salarii obțin specialiștii care ocupă postul la care râvnești și astfel să te raportezi corect la realitatea din piață. De asemenea, poți accesa aceste link-uri și dacă n-ai niciun plan să-ți schimbi locul de muncă, dar vrei să afli dacă salariu tău se încadrează în limitele existente acum în piață.
https://salariulmeu.org/romania/salariu/verificare-salariu#/
https://www.undelucram.ro/salariometru
De aici mai departe, totul ține de tine. SUCCES!
Imagine de loufre de la Pixabay